Prezentam pe scurt, intr-un numar precedent, istoria plina de taine nelamurite a Manuscrisului Voynich si a incercarilor perseverente, dar ramase fara rezultat, de a fi descifrat. Daca necunoscutele - obarsie, datare, autor, limba, scriere, continut - sunt deocamdata de neclintit, in ciuda risipei de energie, timp, arsenal tehnic si mijloace financiare, bilantul cercetarilor merita totusi a fi mentionat.
Manuscrisul, alcatuit initial din douazeci de fascicole (doua s-au pierdut), cele mai multe a cate opt foi, insumeaza 246 de pagini de 225 pe 160 mm. Impanat cu 200 de ilustratii si numarand cam 170.000 de semne, grupate in vreo 35.000 de "cuvinte", textul a fost impartit, cu referire la ilustratii, in sectiunile "astronomica", "cosmologica", "farmaceutica", "balneologica", "retete si chei" s.a. Conform unor interpretari diferite, "alfabetul" ar numara intre 20 si 30 de semne, unele ornate cu buclisoare nostime, si carora le-au fost asociate litere ale alfabetului englez, pentru a le simplifica transcrierea in vederea analizei pe computer. "Cuvintele" au similitudini cu cele ale limbilor naturale (frecventa, gruparea si entropia lor se supun unor principii lingvistice generale, unele semne par sa aiba rolul vocalelor), dar si particularitati care le fac sa se deosebeasca de limbile europene: nu prea apar "cuvinte" mai lungi de zece semne, dar nici mai scurte de trei, exista forme speciale pentru acele semne care apar la inceputul sau la sfarsitul cuvantului (ca la unele limbi semite), iar destul de des se intampla ca un "cuvant" sa fie repetat, identic sau cu mici variatii, de mai multe ori.
Unii sustin ca tot manuscrisul nu-i decat o farsa, o insirare de semne si imagini fara nici o noima, asternute pe rabdatoarele foi de pergament fie pentru a-l trage pe sfoara pe melancolicul Rudolf al II-lea (isprava care ar putea fi atribuita lui John Dee, ajun
