"Sunt încredinţată că preţuim istorisirea fiindcă ea e tiparul minţii noastre. Gândim pe tiparul poveştii, al cronologiei narative", declară romanciera britanică Doris Lessing, cea care a primit anul acesta Premiul Nobel pentru literatură. Avem de-a face cu o personalitate puternică, o devoratoare de cărţi, care a părăsit hotărât şcoala la paisprezece ani şi a ales să citească pentru a se instrui. După cum ne spune ea însăşi "Eram deja formată ca intelectual când am venit la Londra. Trei lucruri importante au contribuit la formarea mea: Africa Centrală, moştenirea grea a primului război mondial şi literatura, cu precădere scriitorii ruşi Tolstoi şi Dostoievski."

Deci nu şcoala. Şcoala e o instituţie pentru care Doris Lessing - în romane şi nu numai - nu are mare simpatie, nici la 14 nici la aproape 88 de ani. A spus-o răspicat în nenumărate rânduri. Am ales o declaraţie mai recentă pe această temă:

"Lung proces de îndoctrinare. N-am găsit încă un sistem de învăţământ care să nu implice îndoctrinare. Păcat, dar ce putem face? Şcoala de la noi e un amestec de prejudecăţi la modă şi de decizii ale acestei culturi anume. E de ajuns să ne aruncăm ochii asupra istoriei ca să înţelegem ce provizorii sunt ele. Profesori sunt cei ce s-au adaptat unui mod de a gândi impus de predecesori. E un sistem care se auto-întreţine. Aceia care sunt mai viguroşi şi mai personali cu siguranţă că se vor lăsa de şcoală şi vor găsi alte moduri de a se instrui independent, de a se autoeduca. Cei ce rămân în şcoală să nu cumva să uite că sunt formaţi special ca să răspundă nevoilor societăţii circumscrise în care trăiesc, şi nicidecum pentru mai mult."

Iată, dar, că ia Premiul Nobel pentru Literatură şi o autoare (doar unsprezece femei au luat acest premiu până acum) care nu dă doi bani pe educaţia oficială, dar face din literatură unicul depozit al înţelepciunii colective.