Chiar dacă nu s-a impus în faţa unor echipe mai slab cotate în ultimele patru confruntări din Liga I, Eugen Neagoe aspiră la un rezultat bun cu Dinamo.
Speranţa este cuvântul de ordine în tabăra echipei lui Neagoe, chiar dacă pe „Municipal“ soseşte duminică Dinamo Bucureşti, campioana României. Jocul bun practicat de „panduri“, în ciuda lipsei de rezultate din ultimele patru etape, şi eliminarea „câinilor roşii“ din Cupa României în sezonul precedent sunt argumentele invocate de gorjeni pentru adjudecarea victoriei. „Dinamo nu poate pierde? Am mai câştigat şi anul trecut împotriva lor şi într-o perioadă în care nu pierdeau. Am fost prima echipă care a bătut în Bucureşti. Nu văd de ce să ne temem. Acum trebuie să ne temem de toţi şi să nu mai jucăm? La cum a arătat jocul echipei în ultimele etape, nu cred că locul din clasament arată realitatea acestui campionat“, a spus Neagoe.
Miza întâlnirii o reprezintă, evident, punctele puse în joc. Dinamo are nevoie de ele pentru a rămâne în plasa echipelor fruntaşe din Liga I, iar Pandurii pentru a nu aluneca spre zona retrogradării. Conştient de forţa adversarului, „Geană“ le cere elevilor săi să compenseze diferenţa de valoare prin multă dăruire. „Ne aşteaptă o partidă foarte dificilă, jucăm cu Dinamo, campioana României, chiar dacă în acest moment nu este pe un loc fruntaş unde şi-ar dori. Dar nu are mare importanţă pe ce loc se clasează Dinamo. Oricum, rămâne o echipă foarte puternică, alcătuită din jucători valoroşi. Sperăm ca duminică, prin forţa echipei, dăruirea jucătorilor şi ambiţia care ne-a caracterizat, să reuşim să câştigăm, pentru că în joc sunt trei puncte foarte importante pentru noi“, a declarat Neagoe.
Se tem de arbitraj
Delegarea brigăzii de arbitri care va conduce jocul cu Dinamo îi ţine în tensiune pe oficialii grupării gorjene, care nu vor să audă de Balaj sau Haţeg