Politica românească este tot ce poate fi mai aproape de o partidă de total kombat, cât timp locul pumnilor, al picioarelor şi muşcăturilor e luat de vorbe. Un deget care apasă pe butonul

Politica românească este tot ce poate fi mai aproape de o partidă de total kombat, cât timp locul pumnilor, al picioarelor şi muşcăturilor e luat de vorbe. Un deget care apasă pe butonul Realităţii TV sau al Antenei 3 te aruncă în acelaşi şuvoi de vorbe al aceloraşi politicieni, care sunt întrebaţi aceleaşi lucruri şi au aceleaşi probleme cu adversarii lor.

Dar, aşa cum spunea Heraclit, nu te poţi cufunda de două ori în acelaşi râu. Apeşi din nou pe un alt buton şi, dacă revii, ai pierdut firul, bătaia cu vorbe nu mai are sens pentru tine.

În timp ce Mircea Geoană şi Emil Boc îşi cară pumni verbali pe tema referendumului, lumea evită tot mai des să apese la loc pe unul din butoanele cu politicieni. Participarea la vot de la referendum, de 45 la sută şi consumul total de televiziune de 20 de puncte (cam două milioane de români, în total, în acelaşi timp, la televizor) arată că partida de mortal kombat e din ce în ce mai puţin interesantă, fiindcă logica ei nu-i priveşte pe alegători.

Politica românească e, prin urmare, o afacere de vorbe încărcate cu plumb, cuie şi dinamită. Combatanţii ridică imediat tonul şi transmit un mesaj de total dispreţ pentru oponent. Un exemplu e recenta dispută din jurul casetei de la TVR, cu Remeş şi Mureşan, care s-a bifurcat în două tipuri de interpretare radical diferită.

Prima spune că guvernul PNL e un zero total, care trebuie îndepărtat imediat de la putere. A doua afirmă că acelaşi guvern este victima unei campanii malefice de denigrare, la originea căruia se află un preşedinte vindicativ şi obsedat de adversari, Traian Băsescu.

Nuanţe, între aceste două tipuri de discurs, nu există. Iar problema e că o ştire