Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a imbogatit Janos Kurko

Publicat in Romania Libera, vineri 19 octombrie 2007 ·

Dupa ce a cumparat de la FPS, la jumatate de pret, 40% din actiunile celei mai importante societati turistice din Harghita – "Bradul" SA Miercurea Ciuc –, actualul presedinte al Federatiei Romane de Hochei, Janos Kurko, a reusit in doi-trei ani sa aduca la faliment aceasta societate. Zestrea societatii "Bradul" SA se compunea, printre altele, din trei complexuri hoteliere, iar acestea au ajuns prin negociere directa la firmele controlate direct sau prin interpusi de catre Janos Kurko. Nici banii societatii "Bradul" nu au ramas neatinsi. O intreaga morisca de SRL-uri a lichidat tot ceea ce mai exista in conturi, firele afacerii ducand tot la Kurko. Desi jocurile financiare ale acestui personaj sunt mai vechi, pana acum nici o instanta nu a fost investita sa judece vreun dosar penal, cercetarile referitoare la Kurko fiind blocate la nivel de parchete sau politie. O posibila explicatie s-ar putea gasi privind spre cercurile relationale sau de afaceri in care se misca Janos Kurko: il are drept asociat in afaceri pe cumnatul liderului UDMR, Verestoy Attila, si este aparat in justitie de senatorul-avocat Gyorgy Frunda. Beneficiar al mai multor privatizari "de succes", Janos Kurko figureaza in Top 300 al celor mai bogati romani, cu o avere estimata la 23 milioane de dolari.

La finalul anului 1999, Societatea Comerciala pe Actiuni in Turism "Bradul" SA (SCAT Bradul SA – n.r.) era detinuta in principal de doi mari actionari: SIF Transilvania, cu 47,42%, si Fondul Proprietatii de Stat (FPS), cu 40%. In urma hotararii statului de a vinde participatia in cadrul SCAT "Bradul" SA, la data de 5 ianuarie 2000 a avut loc o licitatie in urma careia pachetul de 40% a fost adjudecat de o firma infiintata cu doar o luna inainte de catre omul de afaceri Kurko Janos: "Fenyo & Kukullo" SRL. In mod surprinzator, desi o actiune SCAT "Bradul" SA valora 61.000 de lei, FPS a ac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zi de doliu național în România în memoria Papei Francisc!

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 aprilie 2025 este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc, decedat la începutul acestei săptămâni la vârsta de 88 de ani. Decizia a fost luată de Guvernul României care a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum 2 ore
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Înmormântarea Papei Francisc: cine participă, ce cod vestimentar este prevăzut

Ziarul Financiar acum 50 minute
Peste 200.000 de persoane sunt aşteptate să participe la ceremonia de înmormântare a Papei Francisc, inclusiv aproximativ 130 de delegaţii din ţări din întreaga lume şi 50 de şefi de stat. Atât bărbaţii, cât şi femeile trebuie să respecte un cod ves

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 12 minute
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum 43 minute
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

Coreea de Nord prezintă o nouă navă de război de 5.000 de tone în „stilul Kim Jong Un”

News.ro acum 27 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la o ceremonie de lansare la apă a unui „nou distrugător multifuncţional”, a anunţat, sâmbătă, agenţia de stat KCNA, citată de Reuters. Nava de război de 5 000 de tone a fost echipată cu „cele mai putern

Virginia Giuffre, acuzatoarea prinţului Andrew şi a lui Jeffrey Epstein, s-a sinucis. Ea avea 41 de ani

News.ro acum 4 ore
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe prinţul Andrew şi pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, a murit la 41 de ani, a anunţat familia sa. Ea s-a sinucis, relatează BBC. Giuffre a fost unul dintre cei mai deschişi acuzatori ai infractorilor sexuali conda

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum 44 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

Video Klaus Iohannis, surprins măturând trotuarul casei sale din Sibiu. Aparițiile fostului președinte sunt tot mai rare

Adevarul acum 59 minute
Fostul președinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătura trotuarul din fața casei sale din Sibiu, într-o ipostază care a stârnit reacții neașteptate pe rețelele sociale.

Horoscop 26 aprilie 2025. ZODIA care primește o mărire de salariu

Cancan acum 14 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 26 aprilie 2025. În timp ce unii nativi privesc spre viitor și caută noi oportunități, alții încearcă să se întoarcă în trecut. Află, în articol, previziunile pentru fiecare zodie în parte! Ești plin de energie și bună d

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°