Mersul pe jos rămâne în continuare cea mai bună metodă pentru a fi sănătoşi. Potrivit unui nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Ulster, dat publicităţii de Journal of Epidemiology and Community Health, 30 de minute de efort fizic moderat practicat de trei ori pe săptămână asigură o diminuare a nivelului presiunii arteriale. Pentru acest studiu, au fost examinaţi 100 de angajaţi cu o stare de sănătate bună, însă sedentari, cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani, care au urmat un program de antrenament de 12 săptămâni, fără nici o schimbare în regimul lor alimentar. Ulterior, grupul a fost împărţit în trei. Membrilor primei grupe li s-a cerut să meargă pe jos cinci zile pe săptămână, reprezentanţii celei de-a doua grupe au practicat acelaşi exerciţiu timp de trei zile, în timp ce acelora din ultima grupă li s-a cerut să nu îşi schimbe obiceiurile sedentare de viaţă.
Participanţii au utilizat pedometre şi fiecare „şi-a înregistrat“ plimbarea. Ulterior au fost înregistrate nivelul de presiune arterială şi centimetrii de talie pierduţi. Rezultatele au fost pozitive în cazul primelor două grupuri, care se plimbaseră în ritm constant. În opinia cercetătorilor, asta demonstrează că exerciţiile fizice moderate, chiar şi sub nivelul recomandat, care prevede 30 de minute de efort timp de cel puţin cinci ori pe săptămână, sunt benefice pentru sănătate.
Mersul pe jos rămâne în continuare cea mai bună metodă pentru a fi sănătoşi. Potrivit unui nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Ulster, dat publicităţii de Journal of Epidemiology and Community Health, 30 de minute de efort fizic moderat practicat de trei ori pe săptămână asigură o diminuare a nivelului presiunii arteriale. Pentru acest studiu, au fost examinaţi 100 de angajaţi cu o stare de sănătate bună, însă sedentari, cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani, care au urmat un program de a