O carte de poezie inedită - într-o anumită măsură - chiar şi pentru autorul ei. Astfel aş defini, în foarte puţine cuvinte, recentul volum publicat de Editura Vinea sub semnătura lui Andrei Codrescu: Femeia neagră a unui culcuş de hoţi. Cum s-a ajuns aici ? În drumul său dinspre Sibiul natal către America promisă, adolescentul Codrescu (numit în acte Perlmutter şi-n revistele autohtone în care a publicat, Steiu) trece, ştiţi bine, prin Italia. Scrie asiduu poeme româneşti pe tot ce-i iese în cale. Pe caiete definitiv rătăcite, pe carnete rămase în bagaje, ba chiar pe spaţiile albe ale cărţilor de achiziţionate în escala meridională. Dacă unele din acestea devin, la ani buni, opuri independente, care consacră în ţară - perfectă logică a paradoxului! - un "debutant" deja glorios peste Atlantic (cum s-a întâmplat, de pildă, cu Instrumentul negru), altele îşi aşteaptă încă ivirea. De oriunde.
Ca această ciudată Femeie neagră a unui culcuş de hoţi. Însoţită de nu mai puţin bizara ei poveste. Acum exact un an, pe 19 octombrie 2006, Andrei Codrescu era înştiinţat că în biblioteca Universităţii Emory din Atlanta se află un exemplar din volumul Renatei Pescante Botti, L'alito eterna, pe care o mână juvenilă a caligrafiat ori mâzgălit, în urmă cu patruzeci de ani, o serie de poezii în limba română. Mai mult, după toate aparenţele şi după toate iscăliturile, mâna cu pricina îi cam - vorba vine - aparţinea celui care a strălucit prin Licence to Carry a Gun (în traducere: Permis de port-armă). Atentat - nesancţionabil, ce-i drept - la bibliofilie ! Tânărul emigrant îşi luase libertatea de a corecta şi de a deturna, pe rând, poemele italiencei. Asemenea, demult, matematicianului Fermat, Codrescu a folosit încăpătoarele manşete ale volumului ca pretext şi ca agendă, ca şevalet şi ca material de lucru ready made.
O dată cu foarte eleganta ediţie de faţă (care conţine fac
