Evoluţia poetică a Magdei Cârneci a confirmat caracterizarea făcută de Nicolae Manolescu volumului ei de debut, în 1981. Atunci, criticul îi califica poezia drept una "programatică", remarcând şi faptul esenţial că se bazează pe un "lirism al cuvântării", mai degrabă decât pe "unul al cuvântului", cu predominarea directeţii, a vigorii expresive şi cu atenuarea sugestiei ori subtilităţii. Sunt constante ale scrisului Magdei Cârneci, de la Hipermateria (1980), la O tăcere asurzitoare (1985), Haosmos (1992) şi Poeme politice (2000), de regăsit în antologia ei de autor (Magda Cârneci, Haosmos şi alte poeme, antologie de poezie 1980-2000, cu un cuvânt înainte al autoarei, Ed. Paralela 45, 2004, Colecţia Biblioteca românească. Poezie).

Surprinde, în acest ansamblu, adâncimea de implant a programului filosofico-mistico-poetic al autoarei. îl afli, interiorizat, asimilat, până în ultimele interstiţii ale textului - fără să obosească, să se epuizeze, exprimat în jerbe de lumini tăioase, intermitent, de intensitatea sângerie a olmazurilor orientale. Spre exemplificare ar putea sta oricare vers al volumului, într-atât sensul şi imagistica se repetă şi, simultan, diferă, din intuiţia, bine înrădăcinată, că importantă e curgerea, "Calea", cum o recunoaşte, lucidă, autoarea însăşi, în cuvântul înainte. Calea fluidă şi de necucerit este un soi de pierdere extatică în discurs, cu finalitate "transpoetică", deoarece "poezia veritabilă ar trebui să se deschidă către mai-mult-decât-poezia, dacă e să-şi păstreze natura ei originară de punere în rezonanţă a lumii infinite din noi cu lumea infinită de afară şi din univers. Natura ei ontologică de deschizătoare de drum către mai-mult-decât-realitate în chiar realitatea" (Poezia ca o Cale).

Magda Cârneci nu se sfieşte, prin urmare, să repună în discuţie rolul misionar, deopotrivă mistic şi social, al poetului, cetăţean al patrie