Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu şi Chivu se bucură cu măsură

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 19 octombrie 2007 ·

Cel mai valoros jucător român al momentului, Adrian Mutu, a spus că nu prea ştie cum să se bucure, după ce prima reprezentativă a reuşit calificarea la turneul final al Campionatului European din 2008, din Elveţia şi Austria.

„Până acum oalele s-au spart în capul meu şi al lui Chivu. A fost greu în aceşti ani. Când am fost frustraţi, am pierdut la mustaţă. Acum nu prea ştiu cum să mă bucur. Pentru mine e o satisfacţie deosebită, o mulţumire sufletească. E una din marile realizări, însă nu cea mai mare. Cea mai mare va fi dacă obţinem ceva important la Campionatul European“, a spus Mutu.

„Briliantul“ consideră că, din punct de vedere al experienţei, reprezentativa României este inferioară echipelor puternice care vor participa la Campionatul European.

„Ce a fost uşor a trecut, acum începe greul. Suntem o echipă puternică, dar la Euro ne aşteaptă meciuri de talia celui cu Olanda şi o să fie greu de tot. Aş paria însă pe o performanţă a noastră, pariez cu sudoarea mea. Cred că suntem la un nivel mai jos decât echipele puternice ale Europei, pentru că ne mai trebuie experienţă şi mai multă calitate. La Euro e mai greu ca la Cupa Mondială, deoarece valorile sunt mai concentrate“, a opinat Mutu.

La rândul său, căpitanul tricolorilor, Cristi Chivu, a spus că generaţia din care face parte merită cu prisosinţă calificarea la Euro.

„Merităm această calificare. Sunt şapte ani de când nu ne-am calificat, nici nu mai ştim să ne bucurăm. Dedic această performanţă tuturor celor care ne sunt alături. După o campanie aşa de grea, merită să fie scandat numele fiecărui jucător care a îmbrăcat tricoul naţionalei. Am transpirat şapte ani. Ne pare rău că n-am făcut-o mai devreme. E o generaţie care merită să fie prezentă la un turneu final. O generaţie valoroasă“, a spus Chivu. Cel mai valoros jucător român al momentului, Adrian Mutu, a spus că nu prea ştie cum să

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon au ajuns la Câmpia Turzii. Cumpărate din Norvegia, avioanele vor echipa Escadrila 48 VânătoareFOTO

Ziare.com acum 51 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, cumpărate de România de la Norvegia, au aterizat joi, 24 octombrie, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, pentru a echipa Escadrila 48 Vânătoare. MApN a anunțat printr-un comunicat că "ac

Primarul Ploieştiului, dus la audieri în ultima zi de mandat. De ce este acuzat Andrei Volosevici

Ziare.com acum o ora
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, aflat în ultima sa zi de mandat, este suspect într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti în care se fac cercetări pentru mai multe fapte. În cursul zilei de astăzi, 24 octombrie,

Directoare de bancă din București, acuzată că a furat bani din conturile clienților. Prejudiciul se ridică la sute de mii de euro

Ziare.com acum 3 ore
Directoarea unei sucursale bancare din Bucureşti este cercetată pentru fraude bancare şi accesarea ilegală a unui sistem informatic. Femeia este acuzată că ar fi furat din conturile clienţilor 300.000 de euro. Joi dimineaţă, 24 octombrie, poliţişti

UPDATE - Percheziţii DNA la Clubul Sportiv Rapid / Ar fi vizat fostul director general în legătură cu atribuirea unor contracte / Ministerul Transporturilor: Bogdan Vasiliu nu mai e preşedinte la Clubul Rapid din august 2024 / Precizările clubului

News.ro acum 2 ore
Procurorii DNA fac, joi, cinci percheziţii în judeţele Ilfov şi Giurgiu – una dintre deschideri fiind la sediul Clubului Sportiv Rapid – într-un dosar care vizează presupuse fapte de corupţie. Ar fi vizat fostul director general în legătură cu atrib

ÎPS Teodosie, întrebat de ce Dumnezeu îngăduie suferinţa unor copii nevinovaţi: E şi din cauza părinţilor. Unii fac nunţi în post

HotNews acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat că suferinţa unor copii este şi din cauza părinţilor, referindu-se la faptul că unii „fac nunţi în post”, ceea ce reprezintă un blestem, un păcat, iar alţii se duc duminica la târg, î

Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutor de stat a României în valoare de 400 de milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă /Ce condiţii trebuie să îndeplinească solicitanţii de ajutor şi care e suma maximă pa care o pot primi

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutor de stat a României în valoare de 400 de milioane de euro (2 miliarde de lei) având ca scop despăgubirea fermierilor pentru daunele suferite în urma se

Accident feroviar în judeţul Maramureş - O femeie şi un bărbat au murit, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren la o trecere la nivel peste calea ferată

News.ro acum 4 ore
Un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 45 de ani, au murit, joi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tran, în localitatea Recea, judeţul Maramureş. Accidentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată. ”Astăzi, 24 octombrie

Fostul vicepreşedinte al Academiei Române Bogdan Simionescu a murit, joi, la vârsta de 76 de ani

News.ro acum 3 ore
Fostul vicepreşedinte al Academiei Române Bogdan Simionescu a murit, joi, la vârsta de 76 de ani, anunţă instituţia. Personalitate marcantă a chimiei româneşti şi internaţionale şi mentor al multor generaţii de chimişti, Bogdan Simionescu a fost şi

Crimă șocantă în Germania! Un român suspectat că și-ar fi ucis soția și apoi a zidit-o

Ziua Constanta acum 2 ore
Un român în vârstă de 47 de ani care locuiește în Germania a fost săltat de polițiști, fiind acuzat că și-a omorât soția și apoi i-a zidit trupul în pereții apartamentul din Stuttgart în care locuiau împreună. Semnalul de alarmă l-au tras rudele fem

Romsilva va pune la dispoziţia populaţiei circa două milioane de metri cubi de lemn pentru foc până la finalul anului / Preţul mediu de vânzare până acum a fost de 282 lei/metru cub

News.ro acum 5 ore
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva anunţă, joi, că va pune, în total, la dispoziţia populaţiei, până la finalul acestui an, un volum de circa două milioane de metri cubi de lemn pentru foc. ”În primele nouă luni ale anului, unităţile din cadrul

Vremea

București
acum

14°
joi

11°/17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

12°
joi

7°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
Constanta
acum

11°
joi

12°/15°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/15°
dum.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/17°
vin.

9°/19°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/22°