Ti se taie respiratia citind versurile tanarului poet. El se afla mereu prins intr-un vartej de peripetii bizare, mai rau decat personajele din thriller-urile americane.

Nici in romanele de actiune nu sunt povestite atat de multe si de nastrusnice intamplari ca in poemele lui Malin Stan din volumul Cei ce m-au plans si rad (Bucuresti, Ed. Amurg sentimental, 2007). Eroii acestor aventuri istorisite in versuri nu sunt Sfantul sau Superman, ci tot felul de abstractii, numite direct sau sugerate prin metafore. Autorul, un tanar cu sensibilitate si cu o imaginatie bogata, crede in mod gresit ca poezia inseamna o epica lirico-funambulesca.

Urmarea este ca fiecare text din carte se poate povesti. Iata de exemplu ce se intampla in poemul Pielea mistica: "Vanataia naturii" ii raneste poetului "sufletul". Acesta "fuge in ciocul unei pasari spre mari". Totusi ramane o parte ("partea ramasa") care, "cand scapa din cioc", intra in poet "mereu mai profund". Ulterior ea "trebuie sa iasa (din poet) prin lacrimi, prin haine la ore fixe" etc.

Sau iata ce se petrece in Metodele de a vindeca un peste bolnav psihic: Pestii ii iau poetului culoarea, dar raul ii taie si "ei sar in aer ramanand desprinsi de realitatea lor" pentru ca poetul "le da papucii" si merge la ei "pe valuri" ca sa-i recupereze "aruncati in adancul marii (!)". Fata poetului se uda "devenind albastra" si ramane "acolo ca un nou specimen de amfibieni", pentru ca apoi sa caute "restul corpului ca sa se inmulteasca"...

Nici nu se intampla bine ceva ca imediat se mai intampla ceva. Ti se taie respiratia citind versurile tanarului poet. El se afla mereu prins intr-un vartej de peripetii bizare, mai rau decat personajele din thriller-urile americane: "citind si privind, literele dispar in semen; si se invart/ pe creier taind parul cand se buseste de scoarta/ celebrala (sic!), ca pe copaci, u