Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DTZ: 5.300 euro/mp, cel mai scump teren din Capitala

Publicat in Wall-Street.ro, vineri 19 octombrie 2007 ·

Pretul la care se incheie tranzactiile cu terenuri din zonele centrale ale Capitalei ajunge si la nivelul record de 5.300 euro/mp, potrivit directorului departamentului terenuri din cadrul DTZ Echinox.

“Inca mai este loc de crestere in ceea ce priveste preturile la astfel de terenuri “rare”, care acum se vand, in medie, cu 3-4.000 euro/mp, si care ar putea ajunge pana la 6-7.000 euro/mp”, a declarat, pentru Wall-Street, Daniel Mitarcu, directorul departamentului terenuri din cadrul DTZ Echinox.

Cele mai ieftine terenuri raman tot cele din partea de sud a tarii, dar si din vest, in special datorita infrastructurii deficitare din aceasta zona.

Preturile la terenuri se vor afla, in continuare, pe un trend ascendent, cele mai mari cresteri urmand a fi inregistrate in zona de nord.

“Este foarte putin probabil sa asistam la o scadere a preturilor la terenuri, mai ales ca nimeni nu concepe astazi sa vanda cu mai putin decat a cumparat”, a punctat Mitarcu. “Poate doar in ipoteza in care s-ar schimba legea de impozitare a apartamentelor sa se intample acest lucru, dar, repet, este foarte putin probabil”, a mai spus acesta.

Vedeta pietei raman terenurile destinate segmentului rezidential. Si daca “pe retail lucrurile s-au cam asezat, in ideea in care in fiecare oras sunt 3-4 proiecte securizate, si pe birouri la fel, la rezidential este alta treaba”, subliniaza Mitarcu.

Acesta a tinut sa precizeze ca, in conditiile in care s-a vandut un apartament cu 7.000 euro/mp, iar incidenta din teren nu poate sa depaseasca 1.500 euro/mp, asa cum nici incidenta din constructie nu trece de 1.500 euro/mp, inseamna ca inca este o afacere buna, iar 4.500 euro/mp nu e mult (cu mentiunea ca depinde de destinatia si tipul constructiei).

“Piata apartamentelor de lux s-a maturizat, lucru pe care nu pot sa-l spun si despre piata apartamentelor medii, de m

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 34 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 23 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°