Critica literara si-a incordat atentia pe povestirile, nuvelele si romanele lui Fanus Neagu, i-a analizat teatrul si publicistica, iar literatura pentru copii a ramas fie ignorata, fie privita cu prejudecati. Scrise la finalul primului deceniu de activitate, intr-un moment de glorie literara, receptarea povestirilor din volumul "Caii albi din orasul Bucuresti" a fost umbrita de celebrul volum de nuvele "Vara buimaca", publicat in acelasi an, 1967, precum si de furia aparitiei capodoperei "Ingerul a strigat”. “Caii albi din orasul Bucuresti” a trecut ca si neobservat, fiind, din pacate considerat iarba marunta la umbra marilor copaci.
Inca de la inceput se cuvine sa precizam ca aceste povestiri pentru copii nu sint firimituri de la marele festin epic din "Ingerul a strigat" si nici nu repeta in alt cod epic teme din "Vara buimaca". Cele opt povestiri par sa epuizeze un fond ludic natural al autorului. Povestirile par iesite din odihna spiritului, sint scrise din nevoia de joc simplu si pur. Dupa ce plonjase la adinc si calatorise la capatul suferintei, in nuvele si in romanul in curs de tiparire, la care lucra de sase ani, povestirile acestea par scrise usor, dintr-o singura respiratie a condeiului, simplu, fara chinuri, fara podoabe, fara mari batalii pentru ritmul interior, fara delimitari polemice.
Citiva ani mai tarziu, in 1971, autorul a adaugat povestirile pentru copii cuprinsului primei mari antologii "In vapaia lunii" (colectia b.p.t.) si a mentinut formula aceasta in toate cele citeva editii ale cartii. Ce sa insemne acest gest daca nu dorinta autorului de a da un sens mai profund acestor mici povestiri pentru copii si de a gindi altfel rostul acestei carti in ansamblul operei sale?
Nu sint chiar multi scriitorii romani care au dat semn ca au avut copilarie!... Eminescu, Creanga, Sadoveanu, Blaga, Marin Preda, Sorescu. Paradox
