Naţionala de handbal feminin a României a părăsit Cupa Mondială din Danemarca încă din faza grupelor. Elevele lui Gheorghe Tadici aveau nevoie de un succes, la orice diferenţă de scor, contra Norvegiei, în ultima partidă, dar au irosit şansa de a juca în semifinale. Cele 60 de minute contra campioanei europene en-titre au fost echilibrate, cele două combatante trecând pe rând la conducere, diferenţa nefiind niciodată mai mare de trei goluri. Finalul a fost dramatic. România a remontat un handicap de două goluri şi cu 20 de secunde înainte de final conducea cu 26-25, dar vicecampioana mondială a fost egalată chiar în ultima secundă, după o aruncare de la şapte metri corect acordată de arbitri. Finalul l-a găsit pe Tadici în tribună, eliminat pentru proteste, şi pe tricolore uimite că va trebui să vadă din tribună finala. De altfel, delegaţia română va trebui să stea în Danemarca până la finalul competiţiei, pentru că toată lumea anticipase că Luca şi compania vor accede în ultimul act şi au rezervat biletele de avion pentru luni. Pentru România au evoluat: Huţupan, Pâslaru, Tolnai (1), Nechita (2), Gâlcă (6), Beşe (6), Brădeanu (1), Lecuşanu, Meiroşu (2), Gogârlă (8). Naţionala de handbal feminin a României a părăsit Cupa Mondială din Danemarca încă din faza grupelor. Elevele lui Gheorghe Tadici aveau nevoie de un succes, la orice diferenţă de scor, contra Norvegiei, în ultima partidă, dar au irosit şansa de a juca în semifinale. Cele 60 de minute contra campioanei europene en-titre au fost echilibrate, cele două combatante trecând pe rând la conducere, diferenţa nefiind niciodată mai mare de trei goluri. Finalul a fost dramatic. România a remontat un handicap de două goluri şi cu 20 de secunde înainte de final conducea cu 26-25, dar vicecampioana mondială a fost egalată chiar în ultima secundă, după o aruncare de la şapte metri corect acordată de arbitri. Finalul l-a