Nokia a lansat computerul multimedia N810, un dispozitiv ideal pentru navigarea pe internet, dar care nu are şi funcţie de telefon mobil. Producătorul finlandez se află la a doua
Nokia a lansat computerul multimedia N810, un dispozitiv ideal pentru navigarea pe internet, dar care nu are şi funcţie de telefon mobil.
Producătorul finlandez se află la a doua generaţie de Internet Tablet, N810, modelul lansat în această săptămână, fiind urmaşul îmbunătăţit al lui N800. Astfel, N810 Internet Tablet are un ecran touchscreen de înaltă rezoluţie (800 x 480 pixeli), webcam, Wi-Fi, Bluetooth, două sloturi pentru card, GPS receiver cu hărţi incluse şi difuzoare HQ Stereo.
În plus, ca un răspuns la strigatele disperate ale clienţilor fideli, Nokia a dotat N810 cu tastatura QWERTY, mult mai uşor de folosit decât cea on-screen. La capitolul memorie, noul Internet Tablet se poate lăuda cu cei 2Gb disponibili pentru muzică, video şi aplicaţii.
Operaţiile sunt executate de procesorul TI OMAP 2420 cu o frecvenţă de 320 MHz, ajutat de cei 128 MB RAM. Din nefericire, camera aparatului a rămas tot una VGA, iar dacă vreţi să efectuaţi o convorbire telefonică sunteţi nevoiţi să apelaţi la telefonia prin internet. N810 Internet Tablet va sosi în magazine la mijlocul lunii noiembrie şi va putea fi achiziţionat la preţul de 479 de dolari.