Grecii vor să arate lumii că pot să-şi ocrotească monumentele şi construiesc un muzeu ultramodern pentru vestigiile milenare Este pentru prima oară după mii de ani când piesele
Grecii vor să arate lumii că pot să-şi ocrotească monumentele şi construiesc un muzeu ultramodern pentru vestigiile milenare
Este pentru prima oară după mii de ani când piesele preţioase părăsesc celebra colină. Semnalul de mutare a statuilor şi a blocurilor sculptate de la Acropole spre un nou muzeu ultramodern situat la poalele colinei de piatră a fost dat duminica trecută.
Prima oară a fost transferată o parte dintr-o friză, care a fost situată în partea de nord a Partenonului şi cântăreşte 2,3 tone.
Basorelieful prezintă o parte din procesiunea panatenienilor - sărbătoare religioasă antică în onoarea zeiţei Atena. Operaţiunea de mutare a acestuia s-a desfăşurat cu trei macarale gigantice pe un cer înnorat şi un vânt ce sufla cu 30-39 de kilometri pe oră.
"Totul s-a petrecut cu bine, aşa cum a fost prevăzut", a mărturisit Kostas Zambas, inginerul care a coordonat operaţiunea ce a durat aproape o oră şi jumătate şi a fost transmisă în direct la televiziune şi pe internet.
"Este un moment emoţionant, un eveniment mondial care va permite în curând deschiderea unui nou muzeu, unde mii de turişti vor putea să admire vestigiile preţioase", a spus şi ministrul elen al culturii, Michael Liapis.
Mai mult de 300 de statui, împachetate în cutii metalice, care se găseau până acum în vechiul muzeu al Acropolelor, vor fi de asemenea transferate, într-un ritm de patru transporturi pe zi.
Muzeul trebuia să fie gata pentru Jocurile Olimpice
Acropolele ateniene reprezintă unul dintre cele mai importante simboluri ale Greciei. Ansamblul arhitectural dăinuie parcă de când lumea în centrul capitalei elene, pe o stâncă la înălţimea de circa 80 de metr