Ei bine, s-a intămplat! Căutat de multă vreme, abia acum a fost găsit. Deoarece cănd se adună o sumă de experienţe, chipuri, tresăriri, nedormiri, dormiri, se iveşte. Brusc. Este vorba despre un miros, ceva ca la Proust, ceva care iţi dezvăluie frănturi dintr-o fiinţă ce renaşte numai dintr-o impresie.
Ei bine, s-a intămplat! Căutat de multă vreme, abia acum a fost găsit. Deoarece cănd se adună o sumă de experienţe, chipuri, tresăriri, nedormiri, dormiri, se iveşte. Brusc. Este vorba despre un miros, ceva ca la Proust, ceva care iţi dezvăluie frănturi dintr-o fiinţă ce renaşte numai dintr-o impresie. Totul se petrece intr-un loc imaginar, unde stai cuminte pe o banchetă aparţinănd cine ştie cărui Louis. Răsfoieşti o "Roumanie Illustrée" din 1897 ("paraissant chaque dimanche" - "apare in fiecare duminică", scrie frumos pe copertă), din care afli ce mai face marea la Constanţa sau care mai sunt superstiţiile romănilor. In timp ce doi fotografi se plăng nejustificat că in jur sunt numai
"No name". Adică anonimi. Pe lăngă fotografi tocmai a trecut un "name". Profesor universitar, cu lucrări publicate etc., etc. Dar in lumea asta de VIP-uri e un anonim, nu?!? Deodată, in minte apare un nume: Patchouli. Planta, originară din Malaezia, are o lungă istorie a utilizării sale in medicina tradiţională chineză, indiană şi japoneză. Cu precădere in cazul muşcăturilor de şarpe. In epoca victoriană, atunci cănd se transportau pe mare din India şaluri din caşmir, frunzele de Patchouli se aşezau intre ele pentru a le feri de molii. Mirosul, distinct şi tenace, este foarte căutat de parfumieri, fiind in mare vogă in perioada "Flower Power" a anilor â60-â70. Mintea a mers mai departe, renăscocind numele: Pat-chou-li. Iar rostirea se invărte pe limbă precum o viitoare prăjitură de la rubrica "Bucătăria de week-end". Căci aşa se intămplă
