Parlamentul European, instituţia despre care se vorbeşte mult în statele membre UE, dar despre care se ştie prea puţin, este singurul for comunitar democratic ales. Lucrările sale, găzduite în două clădiri spectaculoase, la Bruxelles şi la Strasbourg, sînt adesea prezentate într-o lumină ambiguă, ceea ce face ca Parlamentul European, responsabil de 60% din legislaţia actuală a statelor membre, să fie aproape necunoscut. Ce se ştie însă - adică ce s-a priceput - este că deputaţii europeni au salarii mari şi multe privilegii, ceea ce nu este chiar adevărat, dacă ne gîndim că salariile lor vor fi în curînd uniformizate şi plafonate, astfel încît să nu se creeze diferenţe supărătoare faţă de tratamentul deputaţilor naţionali.

În România, cei ce candidează pentru alegerile europene şi vor deveni deputaţi europeni români pun accentul pe valoarea lor adaugată în calitate de reprezentanţi ai României şi ai intereselor sale. Ar fi poate mai corect spus că ei îi vor reprezenta, între altele, pe români, deoarece Parlamentul European este instituţia comunitară care reprezintă popoarele statelor membre ale Uniunii Europene. România ca stat este reprezentată în Consiliul de miniştri şi, la un alt nivel, în Summit-urile europene. Interesele ţării sînt, fireşte, apărate de aceşti reprezentanţi, dar aceasta nu este singura menire a deputaţilor europeni. Ei reprezintă un for democratic ales care are puţină autoritate în luarea de decizii europene (ultimul cuvînt îl au aproape întotdeauna guvernele statelor membre), dar exercită cu oarecare succes o presiune politică asupra celorlalte instituţii europene. Parlamentul este cel care trebuie să aprobe (uneori în tandem cu Consiliul) toate propunerile Comisiei Europene, de aceea deputaţii folosesc din plin instrumentul presiunii, care adesea nu vizează doar Comisia, ci şi statele membre. Parlamentul are totuşi o mare autoritate,