O gafă imensă a portarului Bănică a stabilit rezultatul meciului Univ. Craiova - "U" Cluj 1-1 Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, în
O gafă imensă a portarului Bănică a stabilit rezultatul meciului
Univ. Craiova - "U" Cluj 1-1
Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, în primul meci al etapei a 11-a a Ligii I, într-o partidă disputată vineri seară în care s-au consemnat debuturile antrenorilor Nicolo Napoli şi Gheorghe Mulţescu pe cele două bănci tehnice.
Gazdele au deschis scorul în minutul 47, după o fază confuză în care o minge respinsă de portarul oaspeţilor, Tudor, a întâlnit piciorul unui coechipier şi a ricoşat în poartă. Dar norocul avea să le zâmbească şi clujenilor, care au reuşit egalarea cu opt minute înainte de final.
Atunci, portarul Bănică a ieşit greşit la o centrare şi a scăpat mingea, iar Alin Savu a avut de îndeplinit o simplă formalitate. "Am avut ghinion. Dacă nu era acea greşeală a lui Bănică, am fi putut câştiga. Nu am ce să le reproşez băieţilor, sunt mulţumit că au dat totul. Îmi pare rău însă pentru acest rezultat", a spus noul tehnician Nicolo Napoli.
Nici patronul Adrian Mititelu nu s-a arătat prea supărat de acest semieşec. "Echipa noastră este în creştere. Se vede mâna lui Napoli. Am jucat mai bine, am avut ocazii. Nu se joacă pe spectacol, se joacă pe puncte, şi azi am reuşit să luăm doar unul. Bănică şi-a făcut datoria. A mai greşit şi el, e normal, toţi greşim. Îi vom acorda în continuare încredere. Anul acesta nu va fi uşor, vom avea numai meciuri grele", a comentat şi finanţatorul oltenilor.