Când spui muzică electronică te referi la calculatoare, la echipamente analog menite să genereze cele mai ameţitoare sunete, şi la indivizi plini de energie capabili să incite la dans mii de oameni. De aceste caracteristici se bucură pe deplin The Chemical Brothers, şi au demonstrat acest fapt sâmbătă seara, în extraordinarul show de la Sala Polivalentă. Concertul în sine a început în jurul orei zece, Polivalenta umplându-se până la miezul nopţii cu peste 6.000 de persoane care au aşteptat nerăbdători întrarea în scenă a duo-ului britanic.
Cei doi membrii The Chemical Brothers şi-au făcut apariţia la un sfert de oră după ora 1.00, fiind primiţi cu un şir lung de aplauze şi ţipete. Înarmaţi cu o mulţime de instrumente de cântat: peste 10 clape, cel puţin două generatoare de tobe, sintetizatoare, procesoare de sunet şi mixere, trupa a oferit spectatorilor cel mai fascinant concert de muzică electronică avut loc vreodată în România. Un mare rol în obţinerea acestui calificativ l-au jucat proiecţiile vizuale, fiind de departe unele dintre cele mai spectaculoase prezentate vreodată într-un spectacol la Bucureşti. Foarte elaborate şi impecabil sincronizate, imaginile şi animaţiile care au ilustrat spectacolul au vrăjit fanii. Acestea au fost proiectate pe un ecran de mari dimensiuni, lat cât întreaga scenă şi înalt cât încăpea în Polivalentă.
De asemenea, n-au lipsit nici laserele. Mixajele ameţitoare de lumini şi stroboscoapele orbitoare au transpus publicul într-o stare hipnotică, visătoare şi puternic încărcată emoţional. Show-ul a debutat cu o proiecţie absolut superbă, ce imita aproape perfect spaţiul cosmic, oferind publicului o călătorie virtuală prin Universul creat de cei doi muzicieni. Pe acorduri de “Out Of Control”, fraţii chimici a chemat publicul la luptă. S-a dus un război greu cu fumul, cu decibelii ce se izbeau în timpane, cu jocul de lumini