Dacă până acum se spunea că un pahar de vin roşu pe zi face bine inimii, cercetătorii au demonstrat reversul. Oamenii de ştiinţă de la Agenţia Internaţională pentru Cerceterea Cancerului au arătat că un consum frecvent de alcool – chiar dacă se bea cu moderaţie - provoacă mari probleme de sănătate. Studiile au arătat că cei care beau alcool zilnic, pot dezvolta mult mai repede afecţiuni, precum cancerul de gât, de esofag, de ficat, de colon, de sân şi chiar cancer al cavităţii bucale.
Pe de altă parte, cei care beau alcool doar de câteva ori pe săptămână nu se supun nici unui risc. Cercetătorii au constat că cei care beau 100 de grame de alcool pe săptămână (un pahar pe zi) sunt cu 15% mai predispuşi la a dezvolta una din formele de cancer de mai sus. Mai mult, cei care beau patru pahare de băutură pe zi sunt cu 40% mai expuşi în faţa cancerului. Deşi se ştie că unele băuturi aduc anumite beneficii, consecinţele consumului zilnic sunt dezastroase. De exemplu, un pahar de vin pe zi ajută sistemul circulator şi reduce riscul producerii infarctului. Pe de altă parte, acelaşi pahar de vin consumat în fiecare zi poate provoca alte 60 de afecţiuni. Alcoolul este a treia cauză a mortalităţii în America. Numai în 2001, aproape o sută de mii de oameni au murit din cauza lui. (Ş.C.)
Dacă până acum se spunea că un pahar de vin roşu pe zi face bine inimii, cercetătorii au demonstrat reversul. Oamenii de ştiinţă de la Agenţia Internaţională pentru Cerceterea Cancerului au arătat că un consum frecvent de alcool – chiar dacă se bea cu moderaţie - provoacă mari probleme de sănătate. Studiile au arătat că cei care beau alcool zilnic, pot dezvolta mult mai repede afecţiuni, precum cancerul de gât, de esofag, de ficat, de colon, de sân şi chiar cancer al cavităţii bucale.
Pe de altă parte, cei care beau alcool doar de câteva ori pe săptămână nu se supun nici unui ri