Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu: Basescu ignora Constitutia participand la adunari electorale

Publicat in Ziare.com, luni 22 octombrie 2007 ·

Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, a declarat luni ca prezenta lui Traian Basescu la o adunare electorala, asa cum a calificat fostul sef de stat sedinta CNC a PD, este nepotrivita si incalca Constitutia.

"Este nepotrivita prezenta presedintelui la o adunare electorala, pentru ca este declansarea campaniei electorale", a precizat Iliescu. "Dansul din nou ignora o prevedere constitutionala expresa - din momentul in care a fost ales presedinte al tarii a devenit presedintele romanilor si nu al unui segment, nu al unui partid. Prezenta domniei sale la o reuniune electorala il compromite ca sef al statului, cu un anumit statut conferit de Constitutie", a afirmat fostul sef de stat.

Iliescu a tinut sa puncteze ca se confirma din nou ca cei 322 de parlamentari au votat "pe buna dreptate" suspendarea lui Basescu, care, in opinia presedintelui de onoare al PSD, "continua sa nu tina seama de prevederile Constitutiei". "E pacat", a conchis Iliescu.

Presedintele Traian Basescu a participat luni, la Sala Palatului, la reuniunea Consiliului National de Coordonare al PD, unde au fost lansati, in prezenta alesilor locali ai PD, candidatii pentru Parlamentul European. in campania electorala din 2004, Iliescu, la vremea aceea presedinte, a fost criticat, inclusiv de Alianta D.A., ca participa prin tara alaturi de PSD si ca face campanie unui partid politic.

Pe de alta parte, pe vremea cand era presedinte al Romaniei, Iliescu a participat, la randul sau, la actiuni cu caracter electoral, fiind adesea criticat in presa pentru propaganda in favoarea social-democratilor.

Si liderul PSD, Mircea Geoana, a criticat, luni, atitudinea partinitoare a lui Traian Basescu fata de democrati, declarand ca este o grava si, totodata, constanta incalcare "a democratiei si a statului de drept".

Fostul presedinte al R

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO | Percheziții la influencerii care i-au făcut reclamă lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară, pe 20 martie 2025, 17 percheziții domiciliare în București și nouă județe, într-un dosar penal ce vizează coruperea alegătorilor. Printre cei verificați se numără și influenceri c

Autoturisme de lux cu numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, în valoare de peste 200.000 euro, descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa - FOTO

News.ro acum o ora
Două autoturisme de lux, în valoare de peste 200.000 de euro, care aveau numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. Maşinile urmau să fie exportate în Turcia.

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 4 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 20 martie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit. În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Libertatea acum 9 ore
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai, au intrat în linia dreaptă. După validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 nume care vor concura pentru funcția de președinte al țării în

Incendiu într-un apartament, dintr-un bloc din Galaţi. Zeci de locatari au fost evacuaţi - FOTO

News.ro acum o ora
Un apartament situat la etajul 1 al unui bloc din municipiul Galaţi a fost cuprins de flăcări, joi dimineaţă mai mulţi locatari fiind evacuaţi.

Vreme caldă, cu temperaturi în creştere şi cu valori de până la 25 de grade săptămâna viitoare, specifice unei zile de vară/ Cum va fi vremea în Capitală

News.ro acum o ora
Vremea se va încălzi treptat, în următoarele zile, cu maxime ce vor atinge, pe finalul acestei săptămâni, 16-17 grade şi cu temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare, valori specifice unei zile de vară. După data de 24 martie, este posib

Incendiu, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Două adăposturi de animale, cuprinse de flăcări

Botosani News acum o ora
Un incendiu s-a produs, joi dimineață, într-o gospodărie din localitatea Dragalina. Două adăposturi de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietară. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două a

23 de tramvaie din București, retrase din circulație de inspectorii ANPC din motive de siguranță și igienă

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a oprit temporar din circulație 23 de tramvaie din București, în urma unui control desfășurat în noaptea de 19 spre 20 martie în mai multe depouri ale Societății de Transport București (ST

TikTok-erul Alin Borcan a amenințat, dezbrăcat, cu o armă de jucărie, după percheziții: „Nu mai veniți, că trag. Domnule Georgescu, vă iubesc”

Gandul acum 2 ore
Autoritățile efectuează 17 percheziții domiciliare în mai multe județe într-un dosar de corupere a alegătorilor. Printre persoanele vizate se numără influencerii Makaveli, Bogdan Peșchir, dar și TikTok-erul Alin Borcan. După ce oamenii legii a desci

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

10°
joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°