Autorităţile germane ale vremii socoteau, incă din 1943, că ţara noastră deţinea atunci moneda cea mai bine acoperită din Europa. Era acoperită cu aur, cu petrol, cu avioanele performante făcute la Braşov, cu locomotivele performante fabricate de Malaxa şi cu cereale.
Autorităţile germane ale vremii socoteau, incă din 1943, că ţara noastră deţinea atunci moneda cea mai bine acoperită din Europa. Era acoperită cu aur, cu petrol, cu avioanele performante făcute la Braşov, cu locomotivele performante fabricate de Malaxa şi cu cereale.
Vreme indelungată, in secolele trecute şi intr-o bună parte a veacului al XX-lea, sănătatea oricărei monede depindea de cantitatea de aur adunată in rezerva băncii centrale. Goana după aur, ce a dominat istoria banilor, căpătase accente puternice in toată lumea. Banca Naţională a Romăniei incepuse şi ea să adune aur. Mult, tot mai mult. După război, un timp, dolarii se măsurau in aur. Ceea ce inseamnă că erau convertibili in aur. Băncile centrale din statele care recunoscuseră sistemul stabilit la Bretton-Woods aveau dreptul, la cerere, să obţină aur in schimbul dolarilor ce le prisoseau. Şi invers: să dea aur şi să primească dolari.
Au trecut insă anii şi realităţile lumii s-au schimbat. Economia mondială s-a diversificat, au apărut noi centre economice puternice, s-au afirmat noi monede, cu deosebire marca germană şi yenul japonez. In 1971, viaţa a impus renunţarea la etalonul aur şi devalorizarea dolarului. In noua conjunctură, cursul fix s-a prăbuşit. A inceput marea aventură a flotării cursurilor şi a speculaţiilor valutare pe pieţele financiare internaţionale.
Dar toate astea se intămplau in lumea largă. Iată insă că şi la noi, abia in â78 insă, printr-un decret al lui Ceauşescu, leul a renunţat şi el la suportul aurului. Dar valoarea monedei nu a fost dată pe măna p
