Ludovic Orban a anuntat luni ca Ministerul Transporturilor il va da in judecata, in cursul saptamanii viitoare, pe Traian Basescu pentru a recupera suma datorata de statul roman unui fost director MT concediat in perioada in care Basescu era ministru.
Un fost director din Ministerul Transporturilor, concediat in 1996, a castigat, la inceputul lunii octombrie 2007, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului dreptul de a fi repus in functie, dupa ce a incercat, fara succes, sa obtina in tara punerea in aplicare a sentintei definitive prin care ministerul era obligat sa-l reangajeze.
"Ministerul Transporturilor se va constitui parte civila pentru a recupera de la Traian Basescu suma pe care statul trebuie sa o plateasca fostului director. Nu este nomal ca abuzurile pe care le-a facut Basescu cat a fost ministru in transporturi sa fie platite de contribuabili. Actiunea in instanta va fi deschisa in cursul saptamanii viitoare", a explicat ministrul pentru NewsIn, dupa ce in cursul diminetii de luni a avut o intalnire cu fostul director din Ministerul Transporturilor, Marian Gabriel Stefanescu.
Acesta a precizat ca a cerut departamentelor de resurse umane, economic si juridic sa pregatesca documentatia in baza careia va fi reangajat fostul director, precum si sa ii plateasca salariul pentru perioada pentru care a fost concediat si daune morale.
"Este un caz mai grav deoarece Basescu si Boagiu au refuzat sa puna in aplicare sentinta defivitiva din 1999 prin care ministerul a fost obligat sa il reintegreze pe reclamant pe postul detinut anterior, sa ii plateasca salariul pentru perioada pentru care a fost concediat, precum si daune morale. Cazul are un aspect infractional pentru ca nerespectarea unei sentinte definitive se pedepseste prin lege", a adaugat Orban.
Ludovic Orban a anuntat luni ca Ministerul Transpo