Draga redactie, dragi cititori,
Dupa momentul eliberator al anului 1989, si familia noastra si-a pus intrebarea: incotro? Emigram sau ramanem acasa? Acasa va fi un loc in care va merita in sfarsit sa avem copii, in care vom putea face ceva pentru ei, un loc in care va exista un viitor. Am fost fericita ca de acum copiii nostri nu vor mai purta bentite, uniforme "cenusii", nu vor mai fi inregimentati si instruiti dupa directive de "sus". Acum, uitandu-ma retrospectiv, nu pot decat sa constat cu amaraciune ce naiva am fost.
Psihologii de aici si de pretutindeni constata tot mai uimiti la copiii de azi ca sunt niste individualitati tot mai deosebite de noi. Ii numesc, spre a-i prezenta lumii: "copii indigo", "copii de cristal", copii cu alte tipuri de inteligenta decat aceea ce pana acum era masurabila, usor identificabila prin testele IQ si prin evaluarile de aptitudini scolare. Dar desi in lume se cauta cai de abordare a acestor individualitati umane deosebite, pentru noi "atipice", desi se cauta cai de integrare a copiilor cu diferite tipuri de inteligenta si de comportament, noi ce raspuns venim sa dam la aceasta, tot mai evidenta, diversitate umana? Un raspuns izvorat din aceeasi gandire nivelatoare, in care cine nu corespunde unei normari academice, inventate de oameni care au mai intrat la clase intre doua sedinte sau poate nici atunci, unor universitari ce predau despre realitati umane pe care de mult nu le-au mai perceput direct, este considerat un fel de "rebut" scolar, impins de multe ori sa devina un "rebut" social.
Ne plangem de comportamentul rebel, distructiv, imposibil al tinerilor, dar ce facem pentru a le cultiva in mod real simtul social? In lume, capacitatea de a lucra in echipa este apreciata si ceruta de mai toti angajatorii seriosi, si necesara pentru orice initiativa privata ce urmareste succesul. Dar noi ce facem? Continuam
