La inceputul anilor ’90, acei cetateni ai tarii carora li s-a dedicat, rapid, sloganul "moarte intelectualilor" constituiau exceptional de curajoasa avangarda a campaniei pentru initierea unor schimbari fundamentale. In acest sens, exemplul Pietei Universitatii ramane nu doar edificator, ci simbolic.
Mobilizarea acestui segment al societatii a generat, in plus, o serie de organizatii civice solide. Fermitatea pozitiilor adoptate atunci de reprezentantii intelectualitatii se datora, partial, si rezultatelor notabile ale
sistemului educational romanesc - care a permis, in pofida infirmitatii sale, formarea mai multor generatii cu o pregatire indubitabil vasta, doritoare sa contribuie activ la recladirea tarii.
Spre deosebire, segmentul muncitorilor era perceput ca fiind, majoritar, "spalat pe creier". Doina Cornea recomanda, in acea vreme, restrangerea sufragiului universal pe motiv ca acesta ar putea lesne constitui o amenintare la adresa unei democratii veritabile.
Doleanta ei pare a se adeveri in prezent, cand PNL ba amana alegerile, ba refuza initiativa unui vot deschis - in baza caruia electoratul poate sti cum anume a votat un ales intr-o chestiune-cheie -, ba proscrie sondajele de opinie in perioada premergatoare euroalegerilor.
Masurile servesc, fireste, minimalizarii dezbaterilor - in vederea obtinerii unui electorat fie docil, fie deziluzionat, care sa absenteze masiv de la urne.
Poate ca asemenea demersuri au loc tocmai acum, deoarece grupurile determinate a obtine progresul si schimbarea in bine sunt altele decat cele din 1990.
Romanii zilelor noastre dispun de o certa cultura politica - variabila, desigur, de la caz la caz -, sunt mult mai bine informati si au avut, de regula, posibilitatea familiarizarii cu modul de functionare al sistemelor politice occidentale.
Comparativ, dimensiunile
