Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iodarea sării, lege şi necesitate

Publicat in GAZETA de SUD, luni 22 octombrie 2007 ·

Iodarea sării este o necesitate, avertizează specialişti în endocrinologie. Fără suplimentul de iod, o mare parte din populaţie ar suferi de guşă ori cretinism. Sarea iodată a devenit un subiect intens discutat în ultima vreme. Există voci care spun că îmbogăţirea sării cu iod este periculoasă pentru organism, putând duce la apariţia hipertiroidiei. Conducerea Clinicii de Endocrinologie de la Spitalul de Urgenţă Craiova susţine însă că iodul din sare este în cantitate prea mică pentru a provoca îmbolnăvirea şi atrage atenţia asupra pericolului pe care îl poate avea scoaterea lui din alimentaţie.

15% din populaţie are guşă „Deficitul de iod apare dacă nu există suficient iod în mediu, alimente şi apă. În aceste condiţii, tiroida nu sintetizează cantitatea necesară de hormoni tiroidieni şi, în consecinţă, prin mecanismul de feed-back pozitiv creşte nivelul plasmatic al hormonilor tireotropi (TSH), produşi de hipofiză. TSH-ul, având efect morfogenic asupra tiroidei, stimulează creşterea de volum a acestei glande (apariţia guşei). Pe un areal cu deficit de iod a fost denumită guşă endemică“, a explicat prof. dr. Marian Bistriceanu, şeful Clinicii de Endocrinologie de la Spitalul de Urgenţă Craiova. Bistriceanu susţine că răspândirea guşei endemice (distrofie endemică tireopată) este foarte mare în ţara noastră, ajungând la 10 - 15 % din populaţie. „Impactul deficitului de hormoni tiroidieni - mai spune şeful clincii de endocrinologie - se repercutează asupra întregului organism (sistemul nervos central, aparatul cardiovascular, aparatul digestiv etc.), şi dintr-o afecţiune a glandei endocrine devine o patologie a întregului organism“, a mai spus Bistriceanu. Cretinismul este o formă gravă de distrofie endemică tireopată caracterizată prin întârziere în dezvoltarea organismului şi, mai ales, prin lipsa de dezvoltare mintală.

România a interzis comercializa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°