Ioan Cristescu
"Poate si Dumnezeu o fi fost un fel de olar.
A amestecat si el luturi, cand a facut
lumea si oamenii"
"Povestea zice ca acu' vro patru sute de ani, ar fi venit aci, la Zavoiul Orbului, un om ciudat, care nu era ca oamenii de pe la noi. Nimeni nu stia cum il cheama si toti il urmareau pe dupa tufele de aluni si de mesteceni. De la o vreme, i s-a zis Zavoianu. Dupa ce-a umblat mai multe zile pe dealuri si prin lunca, de parca tot cauta ceva, si-a tocmit acolo un adapost, si-a desfacut straitele, si-a scos din ele o tabla rotunda, dintr-o blana groasa de lemn, si-o talpa miscatoare, pe langa care mesterea tot mereu. Satenii nu mai vazusera asa ceva. Intr-o zi, pe lemnul acela a aparut prima oala, pe care el, Zavoianul, veneticul, a luat-o cu mare grija si a pus-o la uscat la soare. Si se mai zice ca in ziua aceea, cati sateni erau acolo, de fata, au simtit si vazut cum o lumina albastra s-a asezat peste sat. Pe urma, Zavoianu i-a invatat si pe altii sa framante lutul, mestesugul s-a lasat din tata-n fiu si de atunci facem oale."
Asa incepe Ioan Cristescu, zis Grindeanu, cel mai batran olar din satul argesean Cosesti, sa-mi spuna povestea vietii lui.
Din tata-n fiu
A implinit in februarie 84 de ani si de cand se stie a avut de-a face cu lutul si cu roata de olar. Tatal lui a fost olar, tatal tatalui la fel, si tatal bunicului tot olar a fost. Fiecare dintre ei i-a lasat celui care l-a urmat un sfat, o povata, un model nou de desenat pe oalele jilave, asa incat la orice targ, oalele lor sa se vada de departe si sa nu se asemene cu ale altora. Sa se stie ca sunt "de-ale Grindenilor". Dar prima invatatura si cea mai de pret pentru orice olar a aflat-o mesterul Ioan de la mosul lui, care l-a dus de mic pe dealuri si l-a invatat sa aleaga pamantul cel mai bun pentru framantat. "Lutul e ca oamenii, si mai asp
