Trupa Holograf a cântat, duminică seară, în faţa celui mai redus public din istoria sa: vreo 50 de oameni. Concertul s-a ţinut în Piaţa Constituţiei, pe o vreme crâncenă, de toamnă târzie, cu ploaie măruntă, frig şi rafale de vânt. Muzicienii, tehnicienii şi oamenii de ordine erau la fel de mulţi ca spectatorii şi tremurau alături de ei, camaradereşte. Dar atmosfera era potrivită momentului, pentru că spectacolul muzical a fost programat în cadrul salonului MILFEST 2007, organizat de Ministerul Apărării pentru promovarea carierei militare. Între două melodii, Dan Bittman încuraja spectatorii zgribuliţi să cânte cu el: “Sunteţi mai buni decât cei din sălile de concert!”.
Spectatatorii nu s-au remarcat însă prin voce, ci prin calităţile lor fizice, iar cei care au rezistat în ploaie până la zece seara ar putea fi angajaţi în Armata Română fără teste suplimentare. MILFEST 2007 a ţinut o zi întreagă şi a inclus exerciţii de mânuire a armamentului şi de arte marţiale, spectacole de muzică şi dans prezentate de formaţii ale cercurilor militare, precum şi recitaluri susţinute de Oana Sârbu, Mădălina Manole, Holograf, Andreea Bănică, Exclussiv şi Juke Box.
După lăsarea întunericului, pe zidurile clădirilor au fost proiectate uriaşe simboluri militare. La MILFEST 2007, Armata României şi-a prezentat oferta educaţională şi de locuri de muncă, inclusiv informaţii despre criteriile şi standardele care trebuie îndeplinite pentru a deveni militar profesionist. Pentru ca oferta să fie cât mai convingătoare, la standuri au fost prezente şi tinere femei – militar. Pentru cei mai “duri” dintre aspiranţii la o carieră militară, în Piaţa Constituţiei, între Palatul Parlamentului şi Parchetul General au fost aduse tancuri, transportoare blindate, un sistem antiaerian Gepard şi chiar un elicopter Puma Socat.
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu şi şeful Statului Major