A urcat la începuturi pe scena Naţionalului craiovean în hainele Cenuşăresei, pentru ca astăzi, spre sfârşitul carierei, să coboare din straiele personajului din „Alice nu ştie să moară“.

Pentru actriţa Naţionalului craiovean Georgeta Luchian Tudor dragostea pentru scenă şi-a făcut simţită prezenţa de la o vârstă mică. „În liceu, recitam frumos, eram foarte bună la română, îmi plăcea mult literatura. Îmi plăceau foarte mult poeziile şi cred că recitam cu sensibilitate. Îmi aduc aminte că, la prima poezie pe care am recitat-o eu în clasă, toate fetele, inclusiv profesoara, au rămas foarte impresionate. Era «Mama» lui George Coşbuc. Eu nu am avut niciodată pe nimeni la ţară, dar o simţeam pe mama lui Coşbuc ca pe bunica mea. Nici ea n-a stat la ţară, dar era acelaşi tip de om, bun şi calm, suferind. Suferea pentru toţi copiii şi nepoţii pe care îi avea. În timpul liceului şi în afară de momentele în care mi se distribuia câte un moment artistic, de recitat în timpul serbărilor noastre, mai erau pe vremea aceea, la noi în liceu, spectacolele de dans. Am avut bucuria să intru pe scenă de la 12 ani, eram în clasa a patra, a treia de liceu, acum ar însemna clasa a opta, a noua“, povesteşte actriţa. În aceeaşi perioadă se înfiinţau ansambluri de cântece şi dansuri. În cadrul lor, şi adolescenta Georgeta Luchian: „Erau ansambluri renumite şi de foarte bună calitate, aveau orchestră simfonică şi populară, aveau cor acapella, cor academic, dar şi o echipă de dansuri, absolut toţi tineri. Eram nişte puşti între 15 şi maximum 20 de ani, ceilalţi erau nişte domni. De exemplu, la orchestra simfonică era Emanuel Elenescu, marele dirijor, era Iosif Conta, la corul academic care exista în acest ansamblu era Marin Constantin, mari solişti“. Aceste prezenţe i-au insuflat copilei din acea vreme şi mai mult dragostea de artă, de scenă.

De la „Cenuşăreasa“ la „