Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul Dumitru îi ia pământul lui Mititelu!

Publicat in GAZETA de SUD, marți 23 octombrie 2007 ·

Prefectul de Dolj a declarat ieri că terenurile de la Cernele pe care şi le-a însuşit Mititelu pe baza unei hotărâri judecătoreşti şi a unor manevre de culise le va fi dat cetăţenilor din Işalniţa. Terenurile în discuţie figurează, chiar şi după ce Adrian Mititelu le-a vîndut, tot în proprietatea publică a statului. Cu mai mulţi ani în urmă, Gazeta de Sud prezenta manevrele de culise prin care omul de afaceri Adrian Mititelu a pus mâna pe zeci de hectare de teren de la marginea de vest a Craiovei poziţionate la drumul european şi cu o valoare de piaţă enormă. Mult timp nu s-a întâmplat nimic, Mititelu s-a pus în posesie cu executorul judecătoresc, şi-a întabulat proprietatea pe care o deţinea pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi a început să înstrăineze bucăţi de teren. Unii dintre cumpărătorii care i-au umflat buzunarele latifundiarului Mititelu au fost fraţii Pănescu de la Piteşti, care pentru două milioane de euro s-au ales cu terenul pe care au construit un supermarket. Primăria Craiova s-a prefăcut că nu dă autorizaţie de construire, după care lucrurile s-au înmuiat şi au intrat în firescul în care ne scăldăm de 17 ani de zile. Prefectul se ia la trântă cu MititeluÎn tot acest timp, Primăria Işalniţa cerea terenuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate al cetăţenilor din comună deoarece pe Legea nr. 18/1991 fiecărui cetăţean i se făcuse reducere de 25% din suprafaţa care i se cuvenea. După apariţia Legii nr. 247/2005, suprafaţa cerută la reconstituire s-a mărit şi mai mult, astfel încât ar fi fost nevoie de 138 ha teren aflat pe raza administrativă a Craiovei pentru a satisface dreptul de proprietate al cetăţenilor validaţi pe anexele de la Işalniţa. Săptămâna trecută, la şedinţa Comisiei judeţene de fond funciar, cetăţenilor din Işalniţa li s-a oferit un amplasament de 56 ha în punctul „Rudari“, urmând ca diferenţa pân

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Metoda ilegală prin care trei tineri din Botoșani au obținut câștiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc

Adevarul acum o ora
Trei tineri au fost reţinuţi pentru infracţiuni informatice. Poliţiştii au stabilit că aceştia au înregistrat câştiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc pe numele altor persoane.

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum 48 minute
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum o ora
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Colegiul Medicilor din România anunţă că a depus actele de chemare în judecată a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Ziua Constanta acum 17 minute
Colegiul Medicilor din România a acționat în instanță CNAS pentru acces la informații despre bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate. Demersul vizează obținerea Notei de fundamentare a bugetului pentru 2025 și proiecțiile pentru 2025

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 6 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°