Reprezentativa de rugbi a Africii de Sud a câştigat Cupa Mondială, învingând Anglia în finala de la Paris, cu 15-6 (9-3), pe stadionul „Stade de France“. După 36-0 pentru Sprigboks în grupe, meciul din finală a fost unul mult mai echilibrat şi influenţat de miza importantă, în cele din urmă impunându-se Africa de Sud, echipă care s-a apărat mai bine. Cele două echipe au mizat pe puterea pachetelor de înaintare şi au dat foarte rar drumul la balone pe trei sferturi, preferând să şuteze foarte mult şi să aştepte greşeala adversarului. Anglia a greşit mai mult, a cedat mai multe lovituri de pedeapsă, iar sud-africanii au profitat şi şi-au adjudecat victoria, câştigând astfel a doua Cupă Mondială din istorie, după cea din 1995. Percy Montgomery şi Francois Steyn au marcat pentru Sprigboks, în timp ce pentru englezi a punctat Johnny Wilkinson, insuficient însă pentru a păstra trofeul „Webb Ellis“ în Europa.