Pentru telenovela publica dedicata „securistilor buni si securistilor rai“, cazul viitorului europarlamentar liberal poate fi unul de rascruce.
Discutia de acum despre Daniel Daianu - editia recent imbogatita cu o candidatura cu final previzibil la Parlamentul European - ar putea sa modifice decisiv granitele traditionale care separa taberele celor care vorbesc despre mult controversata tema a „securistilor buni“.
Trebuie spus ca granitele care separau avocatii „securistilor buni“ de acuzatorii acestui construct au mai fost incalcate. Dar aceasta s-a intimplat cu precadere in cazul unor personaje notorii care nu au fost membri in vreun partid politic postdecembrist si care, de regula, au fost, cel putin pina la proba contrara, doar „turnatori“ la Securitate.
Va readuc in atentie doua exemple de politicieni care au verdict de „politie politica“: Mona Musca si Dan Voiculescu.
Sint doua cazuri situate, din multe puncte de vedere, unul la antipodul celuilalt: insa, nici despre Mona Musca, nici despre Dan Voiculescu, discursurile publice nu au fost imprevizibile, nici in zona „dur-contestatara“ si nici in cea a „clementilor“, desi ambele personaje au incercat sa aduca in discutie, in mai multe rinduri, tema „securismului patriotic“ si, implicit, pe cea a „securistului bun“.
Daniel Daianu e, in ierarhia cunoscuta public a Securitatii, mai mult decit ce au fost Mona Musca si, din nou pina la proba contrara, Dan Voiculescu. Cei doi erau, conform CNSAS, „informatori“ si „colaboratori ai Securitatii ca politie politica“, in vreme ce Daniel Daianu a fost, pentru citiva ani, spune el, ofiter DIE.
A intrat acolo in 1975 si a plecat in 1978, din mai multe motive; unul dintre ele, povestea ieri intr-un interviu acordat cotidianului „Romania libera“, fiind acela ca „eu nu pot sa primesc sau sa dau bani, stiti din
