O scrisoare a lui Adolf Hitler va fi probă într-un proces penal în România. Depeşa, adresată de Fuhrer lui Carol al II-lea, va fi folosită în procesul în care fiul criminalului de război Gheorghe Alexianu încearcă să obţină achitarea tatălui său, fost guvernator al Transnistriei.
Iniţial, Curtea de Apel Bucureşti l-a iertat pe Alexianu de unele crime de război comise de acesta împreună cu mareşalul Ion Antonescu şi cu Horia Sima, şeful Gărzii de Fier. Decizia instanţei de fond a fost însă imediat atacată cu recurs de procurori la Înalta Curte de Casţie şi Justiţie.
Ieri, la termen, avocatul lui Alexianu a cerut amânarea cauzei pentru a depune la dosar o scrisoare primită de Regele Carol al II-lea de la Adolf Hitler. În urmă cu un an, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât achitarea mareşalului Ion Antonescu, a şefului Gărzii de Fier Horia Sima şi a altor 19 membri ai Guvernului român din 1940, pentru unele crime de război imputate ca urmare a colaborării militare dintre România şi Germania în agresiunea “contra popoarelor din Rusia Sovietică”.
Potrivit motivării judecătorilor CAB, la data judecăţii procesului lui Antonescu, în 1946, Protocolul secret numărul 3 la Pactul Ribbentrop-Molotov dintre Germania şi URSS, nu a fost cunoscut de Tribunalul Poporului, el nefiind dezvăluit la acea dată opiniei publice.
Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea în parte a Hotărârii17 date în 1946, constatând că Protocolul secret 3 al Pactului Ribbentrop-Molotov a stat la baza gravelor agresiuni teritoriale suferite de România în anul 1940. (I.C.)
O scrisoare a lui Adolf Hitler va fi probă într-un proces penal în România. Depeşa, adresată de Fuhrer lui Carol al II-lea, va fi folosită în procesul în care fiul criminalului de război Gheorghe Alexianu încearcă să obţină achitarea tatălui său, fost guvernator al Transnistriei.
Iniţial, Curtea de Apel Bucu