Sub pretextul reorganizării, Alexandru Sassu, preşedintele Televiziunii Române, a anunţat ieri că noul director interimar al Departamentului Ştiri din cadrul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport a TVR va fi Mădălina Rădulescu. Sursa: EVZ
Până aici nimic anormal, orice instituţie având dreptul la propria sa organizare internă. Practic însă s-a înfiinţat o nouă funcţie, iar Rodica Culcer, directoarea Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport va avea de aici înainte un rol pur decorativ.
Şi ca să nu existe dubii, toţi editorii angajaţi de Rodica Culcer şi care lucrau la cel mai important „Jurnal“ al TVR, cel de la ora 19.00, au fost mutaţi la alte jurnale. Unii la jurnalul de noapte, alţii la cel regional sau la cel de la ora 14.00, unde, evident, în afară de cameramani nu cred că urmăreşte cineva ştirile.
O „curăţenie“ exemplară, ca să nu mai existe picior de „culcerişti“ la ştiri şi să mai apară cine ştie ce minunăţie sau vreo probă de profesionalism. O decizie absolut păguboasă în primul rând pentru TVR.
Păstrând proporţiile, e ca şi cum ai trimite un excelent jurnalist de investigaţii să se ocupe de rubrica meteo sau pe cel de pe politic la Sudoku. Sau ai pune un reporter cu talent scriitoricesc să răspundă la scrisori.
N-am nimic cu noua directoare, impusă de Alexandru Sassu, şi îi urez succes, dar prima ei declaraţie m-a tulburat. Întrebată dacă ar fi difuzat filmul „Remeş-Mureşan“, ea a spus: „Nu mă pronunţ, este o situaţie delicată. Orice jurnalist l-ar fi dat. Dacă aş fi lucrat la Antena 1, l-aş fi dat fără să stau pe gânduri. La TVR gândeşti de două ori. Aici lucrurile diferă de o televiziune comercială“.
Ezitarea noului şef de la ştiri mă îngrijorează. Pentru că parcă se doreşte o „liniştire“ a postului public de televiziune. O transformare a sa într-un Monitor Oficial televizat.