Jucătorii Ştiinţei au avut ieri parte de două antrenamente, Nicolo Napoli pregătind în cele mai mici detalii meciul de sâmbătă de la Galaţi. Dacă de dimineaţă tehnicianul italian nu i-a forţat prea tare pe alb-albaştri, după-amiază aceştia au avut parte de o şedinţă de pregătire complexă în care s-a pus accentul în special pe faza de finalizare. Pentru a recupera din punctele pierdute cu „U“ Cluj, Napoli mizează pe ofensivă, mai ales că îi va avea acum la dispoziţie şi pe Wobay şi Andrei Ionescu. Odată cu revenirea lui Ciucă, se speră ca şi apărarea să devină mai sigură, în timp ce de la Bănică se aşteaptă o mai bună concentrare.
Partea bună pentru olteni este că şi adversarii au probleme, în afară de absenţele lui Semeghin şi Nogo, Oţelul fiind şi ea deficitară la capitolul portari. Borş, Gribauskas şi Kouha au gafat pe rând în acest sezon, preşedintele formaţiei gălăţene, Marius Stan, făcând haz de necaz pe această temă. „Noi am câştigat mai mereu cu Universitatea, dar acum ambele echipe trec prin perioade mai delicate şi pot spune că avem multe în comun în acest moment, cum ar fi greşelile portarilor. Ne-au omorât cu gafele lor. Poate facem o selecţie la portarii din Combinat, că avem multe porţi, cine ştie“, a afirmat Stan, care a mai precizat că nu se teme de vreun jucător de la Craiova, cât de fotbaliştii săi.
Revenind la Universitatea, sunt şanse ca şi Andrei Prepeliţă să intre în planurile lui Napoli, accidentarea sa nepărând aşa de gravă cum s-a crezut iniţial. Medicul Stamatescu aşteaptă rezultatul investigaţiilor pentru a da verdictul, însă oficialii clubului susţin că jucătorul va fi oricum menajat sâmbătă. Astăzi, oltenii vor susţine tot două antrenamente, mâine la prânz urmând să plece spre Galaţi. Delegaţia Ştiinţei va înnopta însă la Buzău, la hotelul Pietroasa, vineri dimineaţă alb-albaştrii urmând să se antreneze acolo, iar apoi să ia dru