Limbajul se dezvoltă la fel de repede ca şi speciile, însă, ca şi în cazul organismelor, ritmul de evoluţie este cât se poate de neuniform. Unele cuvinte evoluează foarte repede, rezultatul acestui fenomen fiind existenţa multor forme lingvistice diferită, dar înrudite, care au acelaşi înţeles în toate limbile. De exemplu, termenul ce defineşte cifra care urmează lui „unu“, numeralul cardinal „doi“, a evoluat foarte puţin. Formele „deux“ din franceză sau „dos“ din spaniolă sunt foarte asemănătoare, fiind derivate din aceleaşi sunete originale. Studiind acest fenomen al evoluţiei lingvistice, echipa de cercetători condusă de profesorul universitar Mark Pagel, din cadrul Universităţii Reading din Anglia, a ajuns la concluzia că evoluţia în timp a unui cuvânt este invers proporţională cu gradul de folosire a acestuia. Cu cât un cuvânt este mai folosit, cu atât mai puţin evoluează. În studiul pe care l-au efectuat, cercetătorii au analizat într-o primă fază înţelesul a 200 de cuvinte provenite din limbile indo-europene şi au determinat câte cuvinte înrudite există în acest eşantion, rezultatele dându-le posibilitatea de a estima cât de repede au evoluat respectivii termeni. În următoarea fază, lingviştii au analizat bazele de date ce cuprindeau formele tuturor cuvintelor din limbile engleză, spaniolă, rusă şi greacă şi au căutat să afle cât de des termenii utilizaţi în prima fază a proiectului se regăseau în această bază de date lingvistice. S-a constatat că, în general, cuvintele folosite în mod frecvent erau înrudite cu puţini termeni de origine indo-europeană, în timp ce cuvintele folosite mai rar erau înrudite cu mai mulţi termeni. În ceea ce priveşte explicaţia pentru felul în care frecvenţa de folosire afectează evoluţia, Pagel susţine teoria potrivit căreia greşelile care apar în utilizarea cuvintelor comune tind să fie corectate tocmai pentru că aceste cuvinte re