Pentru alimente, medicamente şi construcţia de locuinţe, patronii firmelor mici şi mijlocii cer o cotă de 9% La nivelul Comisiei Europene se discută acordarea de derogări pentru statele
Pentru alimente, medicamente şi construcţia de locuinţe, patronii firmelor mici şi mijlocii cer o cotă de 9%
La nivelul Comisiei Europene se discută acordarea de derogări pentru statele membre, astfel încât acestea să poată să menţină cote reduse de TVA până cel mai târziu în 2010. Această oportunitate ar putea fi fructificată şi de România, consideră conducerea Consiliului Naţional al IMM, care propune reduceri pentru câteva produse.
"Vom înainta premierului o scrisoare în care vom explica modul în care s-ar putea aplica TVA, ca şi faptul că firmelor româneşti li se pot acorda facilităţi la taxa pe valoarea adăugată", ne-a declarat prim-vicepreşedintele Consiliului IMM, Ioan Mintaş, în urma şedinţei de ieri a Biroului Permanent al acestei organizaţii patronale. El a precizat că în funcţie de răspunsul care va veni de la şeful guvernului se vor contura şi acţiunile viitoare ale Consiliului, în vederea obţinerii respectivelor facilităţi.
Încasările bugetare nu se vor diminua
Domeniile în care se pot utiliza cote reduse de TVA până în 2010 sunt serviciile cu utilizare intensivă a forţei de muncă - sectorul construcţiilor de locuinţe - şi producţia de bunuri cu importanţă socială particulară - alimente, produse agricole, farmaceutice şi publicaţii periodice de specialitate.
"Consiliul propune ca anumite categorii de servicii, cum ar fi cele de construcţii de locuinţe, să beneficieze de o valoare a TVA de 9%. Astfel s-ar rezolva criza locuinţelor şi va creşte posibilitatea tinerilor de a-şi cumpăra case", a declarat preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu. El a mai precizat că încasările la bugetul de stat nu se vor diminua din cauza reducerii TVA,