Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala cu fântână lângă WC

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 24 octombrie 2007 ·

Comuna Recea abundă în fântâni cu apă bună de orice, numai de potolit setea nu. În urma unor verificări realizate de specialiştii Autorităţii de Sănătate Publică (ASP), s-a constatat că apa din mai multe puţuri de pe raza acestei comune nu este corespunzătoare. Mai grav este că multe din aceste fântâni se aflau în curtea şcolilor.

Elevii vor veni cu apa

de acasă

Controlul a fost realizat la solicitarea prefectului Adriana Donţu şi a avut loc în cursul săptămânii trecute. Deplasaţi la Şcoala Generală Dejani, specialiştii ASP au constatat că „instituţia dispune ca sursă proprie de apă de un puţ forat care nu este în conformitate cu normele de igienă pentru fântânile publice folosite la aprovizionarea cu apa de băut respectiv”. Nu era de mirare, din moment ce puţul este am-plasat la cinci metri distanţă de fosa septică. Angajaţii de la Sănătate Publică au recoltat o probă din puţ şi au constatat că apa este „necorespunzătoare microbiologic”. Acţiunea a continuat la Şcoala Generală Gura Văii, unde fântâna era asigurată cu capac, însă nu avea acoperiş care să o protejeze de precipitaţiile atmosferice. După testarea apei, s-a constatat că nici ea nu este corespunzătoare microbiologic. Alte opt fântâni individuale din Dejani, Gura Văii şi Recea au fost supuse testelor. Apa izvorâtă din patru dintre ele a fost declarată corespunzătoare. Conducerea şcolilor şi primarii din localitate vor trebui să remedieze deficienţele constatate, cel puţin în privinţa puţurilor din şcoli. „S-a recomandat respectarea normelor de igienă, dezinfectarea fântânilor şi realizarea demersurilor necesare pentru obţinerea autorizaţiei ASP pentru sursele de apă de la obiectivele şcolare. În plus, copiii de la şcolile Dejani şi Gura Văii îşi vor aduce la şcoală sticluţe cu apă”, se arată în comunicatul remis la adresa redacţiei de Instituţia Prefectului. Comuna Recea abundă în

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°