Turbulenţele înregistrate pe piaţa de credit la finalul crizei imobiliare din SUA s-au calmat într-o oarecare măsură, iar pe plan mondial băncile au început să-şi raporteze propria expunere, cuprinsă între zero şi niveluri înalte, considerate chiar iresponsabile. Piaţa de acţiuni a înregistrat un recul, iar România nu a făcut excepţie. În prezent, privirile sunt îndreptate către rapoartele privind profiturile companiilor, care urmează să sosească. Este o co
Turbulenţele înregistrate pe piaţa de credit la finalul crizei imobiliare din SUA s-au calmat într-o oarecare măsură, iar pe plan mondial băncile au început să-şi raporteze propria expunere, cuprinsă între zero şi niveluri înalte, considerate chiar iresponsabile.
Piaţa de acţiuni a înregistrat un recul, iar România nu a făcut excepţie. În prezent, privirile sunt îndreptate către rapoartele privind profiturile companiilor, care urmează să sosească.
Este o conjunctură bună să observăm mediul general de afaceri care se profilează spre sfârşitul anului şi să aruncăm o privire asupra băncilor româneşti. Potrivit aprecierilor noastre, situaţia României este încă bună, iar condiţiile politice şi economice rămân favorabile creşterii economice şi pentru evoluţia bursei. Există însă anumite aspecte îngrijorătoare pe termen mediu şi lung, cum ar fi deficitul mare de cont curent, dependenţa de capitalul străin, inflaţia şi riscul unei puternice crize a forţei de muncă. O parte dintre aceste aspecte au fost deja subliniate recent de FMI şi Banca Mondială, şi nu trebuiesc trecute cu vederea. Totuşi, în opinia noastră nu vor juca un rol major pentru următoarele 6-12 luni. În schimb, spre finalul ultimului trimestru din 2007, ofertele publice iniţiale Transgaz, Contor şi Teraplast vor atrage atenţia investitorilor interni şi străini către acţiunile ro