După ce a intrat pe piaţa românească în franciză cu retailerul de lux Sephora, grupul LVMH a decis că a venit momentul să atace direct segmentul celor mai pretenţioşi clienţi ai categoriei, prin deschiderea primului magazin Louis Vuitton. Privită până acum de industria de bunuri de lux ca o piaţă în care înfloreau doar afacerile cu produse contrafăcute, România a început să devină atractivă din perspectiva deschiderii unor reprezentanţe oficiale ale mărcilor cel
După ce a intrat pe piaţa românească în franciză cu retailerul de lux Sephora, grupul LVMH a decis că a venit momentul să atace direct segmentul celor mai pretenţioşi clienţi ai categoriei, prin deschiderea primului magazin Louis Vuitton.
Privită până acum de industria de bunuri de lux ca o piaţă în care înfloreau doar afacerile cu produse contrafăcute, România a început să devină atractivă din perspectiva deschiderii unor reprezentanţe oficiale ale mărcilor celebre. Mai întâi prin franciză sau dealeri locali şi apoi chiar în mod direct, mărcile de prestigiu atacă piaţa autohtonă, pe fondul nu doar al aderării la UE, dar şi al creşterii nivelului de trai.
Celebra marcă de lux din industria de fashion, Louis Vuitton, îşi va face intrarea pe piaţa românească cel mai târziu la finele lunii martie a anului viitor, prin deschiderea unui magazin în incinta hotelului Mariott din Bucureşti. Compania Luis Vuitton România a fost înregistrată încă din vara acestui an, iar acţionarii acesteia sunt companiile Louis Vuitton Malletier şi Société des Magasins Louis Vuitton din Franţa, membre ale grupului Moët Hennesy Louis Vuitton (LVMH), producător şi comerciant de produse de top, de la băuturi spirtoase şi vinuri şi până la parfumuri, bijuterii şi ceasuri.
Profitabilitate – aproape o treime din cifra de afaceri
@N