Comisia Europeană a blocat finalizarea contractului cu Ford prin declanşarea unei investigaţii care trebuie să scoată la iveală dacă partea română a oferit companiei americane un ajutor de stat prin încălcarea normelor comunitare Euforia privatizării companiei Automobile Craiova cu un mamut al industriei auto mondiale, Ford, s-a transformat brusc, mai întâi, în stupoare şi, mai apoi, în panică. Autorităţile de la Bucureşti au fost anunţate că trebuie să „sus
Comisia Europeană a blocat finalizarea contractului cu Ford prin declanşarea unei investigaţii care trebuie să scoată la iveală dacă partea română a oferit companiei americane un ajutor de stat prin încălcarea normelor comunitare
Euforia privatizării companiei Automobile Craiova cu un mamut al industriei auto mondiale, Ford, s-a transformat brusc, mai întâi, în stupoare şi, mai apoi, în panică. Autorităţile de la Bucureşti au fost anunţate că trebuie să „suspende acordarea oricărui ajutor ilegal“ până la finalizarea investigaţiei declanşate de Comisia Europeană (CE). Anunţul a căzut ca un trăsnet asupra Guvernului, care a fost nevoit să ceară Parlamentului amânarea dezbaterii asupra legii speciale de privatizare a uzinei. Concret, CE acuză oficialităţile noastre că nu au notificat tranzacţia în timp util, menţionând şi că există premisele unui ajutor de stat acordat ilegal, precum şi o posibilă discriminare a altor potenţiali cumpărători.
Luate pe rând şi analizate de Capital cu ajutorul mai multor specialişti în concurenţă şi achiziţii de anvergură, acuzele CE par a fi fondate, iar vina pentru posibila ratare a unei privatizări, considerată de Guvern „mai bună“ decât cele ale BCR sau Petrom, poate fi pusă pe umerii comisiei de privatizare, ai AVAS şi chiar ai Cabinetului Tăriceanu. Toate aceste foruri „au uitat“ subit că privatizarea