Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reformarea Ligii Campionilor se mai discută

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 24 octombrie 2007 ·

Preşedinţii principalelor federaţii europene de fotbal s-au reunit la începutul acestei săptămâni, la Paris, şi s-au declarat de acord cu propunerile formulate de preşedintele UEFA, Michel Platini, în privinţa reformei privind Liga Campionilor, dar au solicitat „un termen rezonabil de gândire“.

„Preşedinţii federaţiilor din Franţa, Germania, Anglia, Spania, Italia şi Portugalia susţin principiul de deschidere a Ligii Campionilor la un număr crescut de campionate naţionale, care constituie fundamentul principal al reformei dorite de Michel Platini. De asemenea, forurile europene împărtăşesc preocuparea exprimată de preşedintele UEFA de a revaloriza cupele naţionale, oferind câştigătoarelor acestor competiţii un loc direct în Liga Campionilor“, se arată într-un comunicat remis presei de participanţii la reuniunea de la Paris. Totuşi, cele şase federaţii „doresc ca UEFA să acorde un termen rezonabil de gândire, pentru a le permite să ajungă la un consens“.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a prezentat un proiect de reechilibrare a Ligii Campionilor, printre propuneri figurând ca patru câştigătoare de cupe naţionale să intre în grupele principalei competiţii intercluburi după două tururi preliminare la care vor participa 16 echipe. Noua formulă, care va fi pusă în aplicare din 2009, urmează să fie supusă aprobării Comitetului Executiv al UEFA, care va avea loc la Nyon, în luna noiembrie.

Asociaţia Ligilor Europene de Fotbal (EPFL) a adoptat deja o poziţie ostilă proiectului de reformă a Ligii Campionilor prezentat de Platini, urmând să fie înaintate alte propuneri. De asemenea, G14 a anunţat că respinge reforma propusă de preşedintele UEFA şi că doreşte să se revină la vechiul sistem de desfăşurare a Ligii Campionilor, care prevedea disputarea a două faze ale grupelor, în loc de una, aşa cum se întâmplă în prezent.

Preşedinţii principalelor federaţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 46 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°