„Ce faci astă seară tu,/ Poţi să-mi dai un randez-vous“, „Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă/ Ca pe vremuri visătorii trubuduri“, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara/ Într-o cârciumioară la şosea!“, „Sărută-mă atât şi spune-mi vorbe dulci“, „Mână, birjar, şi du-mă departe...“ sunt versuri pe care le ştie orice român, pe care fiecare dintre noi le-a fredonat măcar o dată în viaţă şi care aduc în vieţile noastre romantismul şi veselia perioadei interbelice. Cu aceste cântece, cuprinse în spectacolul „Parfumele nebunelor dorinţi“, maestrul Tudor Gheorghe a încălzit atmofera tristă de toamnă, care a cuprins luni oraşul şi i-a făcut pe craiovenii prezenţi în sala de spectacole a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ să uite de frig, de ploi şi vijelii, de întreruperi de cablu şi curent şi de orice alte griji. Pentru aproape două ceasuri, spectatorii au fost cuprinşi de vraja unor refrenuri pe „nedrept uitate“ şi s-au lăsat purtaţi în cafenelele şi restaurantele interbelice, acolo unde din iubiri şi pasiuni nebune s-a născut arta. „Acum am coborât în restaurante să ne amintim cântecele pe nedrept uitate. Acest spectacol este o restituire a unor bijuterii muzicale din perioada interbelică“, le-a explicat maestrul spectatorilor prezenţi în sală. Şi la un semn al său, orchestra s-a dezlănţuit. Fiecare vers şi-a găsit răspuns într-o notă, o melodie menită să-ţi facă sufletul să vibreze. Spectatorii s-au pierdut în acordurile viorilor şi ale chitării, în ritmul pianului, în fiecare bătaie a tobei, în muzica acordeonului şi a trompetei, au cântat şi cu greu şi-au stăpânit aplauzele până la finalul fiecărei melodii.

Romanţa, fără vârstă Starea de melancolie nu a durat mult şi glumele maestrului au smuls râsete şi ropote de aplauze spectatorilor. Tudor Gheorghe le-a povestit craiovenilor şi câteva din „nebunele dorinţi“ pe care frumoasa ţigancă Zaraza le-a trezit în suflet