Nici nu a inceput campania electorala dedicata alegerilor pentru Parlamentul European (PE), si dezbaterea publica devine tot mai penibila. Daca ar fi trait in vremea noastra, conservatorul (d.p.d.v. istoric) Titu Maiorescu ar fi avut exemplul perfect pentru a-si sustine teoria formelor fara fond intr-un timp si intr-un spatiu relevante. Timpul este prezent, spatiul, Romania, iar contextul este cel al politicii la zi – competitia pentru europarlamentare.

Am asistat zilele trecute la doua evenimente „la indigo“ puse la cale de PSD si PNL: prezentarea candidatilor proprii in fata unei multimi care ar fi trebuit sa reprezinte o adunare de simpatizanti veniti la „evenimentele partidului“. Dincolo de evidenta faptului ca oamenii fusesera adusi acolo pe post de momii – scuze patetice ale unor discursuri ce trebuiau sa se intimple pentru ca fusesera programate – a ramas sentimentul de stinjeneala in fata faptului ca aceste alegeri nu inseamna cu adevarat nimic pentru cetateanul roman, ca alegator european. Nu spunem aici ca alegatorul de rind din Franta sau Germania desluseste mare lucru din babilonia europeana, dar acela, daca nu intelege ce i se spune, pune intrebari. Lucru ce nu se poate afirma despre alegatorul de rind din Romania, care nu este nici macar in pozitia de a pune intrebari, pentru simplul fapt ca el nu stie mai nimic. Si romanul alegator european este in aceasta pozitie din doua motive: (1) cultura politica de la nivelul de baza al tesutului social este mai putin decit rudimentara si (2) campaniile de informare a populatiei in perioada de preaderare, acolo unde nu au fost inexistente, au fost ineficiente.

Una peste alta, alegatorul de rind va merge totusi la vot – chiar si minat numai de festivismul activitatii in sine, daca nu din alte motive – ca sa-si manifeste un drept si sa-si trimita reprezentantul in Parlamentul European, e