Un tânăr din municipiul Craiova se zbate între viaţă şi moarte, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat într-o râpă adâncă de câţiva metri. Accidentul s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 20.00, la limita judeţelor Olt şi Argeş, pe raza localităţii Lunca Corbului. Liviu Andrei C., de 22 de ani, se deplasa la volanul unui autoturism Peugeot 206, cu numărul de înmatriculare B-40-UXX. Într-o curbă la stânga, tânărul a pierdut controlul volanului, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-o râpă de pe marginea drumului, adâncă de cinci - şase metri. Conducătorul auto a suferit răni grave, fiind scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii de echipajele de la Descarcerare din Olt şi Argeş. Potrivit informaţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, maiorul Cristian Croitoru, şoferul a suferit răni grave, fiind preluat de medicii de la Argeş şi transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Piteşti.
Poliţia continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Un tânăr din municipiul Craiova se zbate între viaţă şi moarte, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat într-o râpă adâncă de câţiva metri. Accidentul s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 20.00, la limita judeţelor Olt şi Argeş, pe raza localităţii Lunca Corbului. Liviu Andrei C., de 22 de ani, se deplasa la volanul unui autoturism Peugeot 206, cu numărul de înmatriculare B-40-UXX. Într-o curbă la stânga, tânărul a pierdut controlul volanului, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-o râpă de pe marginea drumului, adâncă de cinci - şase metri. Conducătorul auto a suferit răni grave, fiind scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii de echipajele de la Descarcerare din Olt şi Argeş. Potrivit informaţiilor oferite de purtătorul de cuvâ