Cristina HERMEZIU in dialog cu Magda CARNECI, organizatoarea unei expozitii „riscante“: Isidore Isou, pentru a rupe conspiratia tacerii
Intr-o lume in care oricine se poate declara „artist“, care este importanta recuperarii lui Isidore Isou, prin expozitia-dezbatere organizata de ICR la Paris?
Pentru mine, organizarea acestei expozitii a fost un fel de aventura, chiar un risc. Pentru ca Isou, care a disparut de foarte putina vreme dintre noi, nu e inca o valoare certa, recunoscuta. El e chiar destul de controversat, dar mi s-a parut ca in complexitatea aparent nebuna a cazului sau se ascund niste seminte foarte fertile pe care am simtit nevoia sa le punem in valoare cu ocazia acestei expozitii. Apoi, se afirma ideea ca exista o continuitate de spirit avangardist novator, provocator, la creatorii de origine romana care au ajuns la Paris si s-au manifestat in forta, inainte si dupa al Doilea Razboi Mondial. Voiam sa demonstrez ca nu s-a terminat cu totul cu marile nume precum Tzara, Victor Brauner, Ionesco, pentru a vorbi doar de partea creativa; ma gindesc insa si la Gherasim Luca, de pilda, la Ilarie Voronca, cel care a murit in timpul razboiului, sau la Benjamin Fondane, care a murit la Auschwitz. Prin Isidore Isou exista o continuitate, o veriga de legatura care a avut efectul ei, atit disolutiv, cit si, dupa aceea, recoagulant pentru o alta dimensiune a spiritului novator, asa cum a existat el in mediul parizian in anii ’50-’60-’70. Cazul lui Isou este fascinant in sine, ca poveste. E adevarat insa ca este si stufos, greu de decantat, o sa fie nevoie de multa vreme ca sa ne dam seama ce este cu adevarat pretios si ce este zgura.
A scris enorm, iar in tratatele lui din diverse domenii gasesti unele afirmatii geniale, care la vremea respectiva au provocat unele schimbari de atitudini, au fost chiar premergatoare unei stari de
