Ansamblurile imobiliare de mare anvergura, cu o populatie stabila mai mare de 3.000 de persoane, sunt adevarate miniorase. Proiectarea lor presupune efortul simultan a numeroase echipe de specialisti care trebuie sa puna cap la cap toate bucatile unui puz

Problemele proiectelor imobiliare mamut apar mai ales cand este vorba despre impartirea responsabilitatii dezvoltarii sistemului de infrastructura. Negocierile dintre primarii si investitori pe acest subiect sunt de durata si cu un final care uneori este in continuare indecis.

"De regula toata lumea (n.r.- investitorii) finanteaza astfel de lucrari din bani proprii. Insa daca citim legea locuintei, primaria abia asteapta ca dezvoltatorul sa obtina autorizatia de contructie ca sa vina si sa conecteze proiectul la reteaua de infrastructura", spune Sorin Gabrea, fost arhitect-sef al Capitalei, care detine acum 80% din biroul de arhitectura Western Outdoor.

El spune ca, in mod normal, dezvoltarea unui nou proiect de anvergura, care vine ca o continuare a unui oras, ar trebui sa beneficieze de o atentie deosebita din partea primariei respective. Complexul imobiliar va deveni un contribuabil important la bugetul local, mai ales in cazul oraselor mai mici.

"In momentul in care primaria se asteapta ca dezvoltatorul sa dezvolte singur reteaua de infrastructura si compania respectiva se asteapta ca administratia centrala sa ofere anumite avantaje fiscale", a adaugat el.

Proiectele mari inseamna mai multi bani pentru primarii

Dupa cum explica Gabrea, intrarea in intravilan, pentru a putea edifica, a unui teren echivaleaza cu niste costuri suplimentare pentru administratie. Este vorba despre drumuri sau sistemul de apa si de canalizare. In acelasi timp insa acest teren va oferi municipalitatii contributii semnificative la bugetul local, de la banii incasati din autori