La doar cinci luni după intrarea pe piaţa britanică, liderul mondial în producţia de canapele de lux soseşte în România printr-un parteneriat cu compania Class Sunt amândoi pasionaţi
La doar cinci luni după intrarea pe piaţa britanică, liderul mondial în producţia de canapele de lux soseşte în România printr-un parteneriat cu compania Class
Sunt amândoi pasionaţi de mobilier şi de tot ceea ce înseamnă designul de interior. Iar pasiunea pare să fie ingredientul succesului marilor afaceri. Cel puţin pentru preşedintele companiei Class, Camelia Şucu, şi cel al grupului italian Natuzzi, Pasquale Natuzzi, acesta se dovedeşte a fi secretul. Ieri, cele două companii au deschis împreună primul showroom de mobilier de lux din România sub marca Natuzzi.
Canapele din piele şi iar canapele din piele, în diferite forme, culori şi mărimi, toate sub marca Natuzzi. Pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, cât măsoară showroomul companiei italiene din Bucureşti, sunt dezvăluite nu mai puţin de 350 de produse. Clienţii mai mofturoşi care vor însă mobilier la comandă vor aştepta între opt şi 12 săptâmâni până vor obţine obiectul mult dorit.
Preţul unei canapele pentru cinci persoane porneşte de la 2.500 de euro. "Acest magazin era un pas necesar. Avem 27 de branduri de renume mondial, mărci de nişă cu design superior. Natuzzi a avut cel mai mare succes şi pot spune că este produsul care oferă cel mai bun echilibru între calitate şi preţ. Dorinţa de a deschide acest showroom a fost a mea pentru a consolida acest parteneriat şi pentru că piaţa o cere", a spus preşedintele Class, Camelia Şucu.
În acest parteneriat, grupul Class a venit cu investiţia ce se ridică la 600.000 de euro, cu materialul, locaţia şi ideea de extindere pe piaţa românească, iar compania Natuzzi a plusat cu brandul, în primul rând, şi amenajarea şi proiectarea locaţiei.
Eveni