Are doar opt ani. Puţini din ei a fost sănătoasă. La vârsta la care alte fetiţe îşi plimbă cu voioşie păpuşile prin casă, Andreea îşi plimbă suferinţa prin spitale. Până acum a îndurat cinci intervenţii chirurgicale, dintre care două pentru transplant de ficat. Războiul cu boala nu s-a terminat însă. Însănătoşirea Andreei depinde de investigaţii complexe, dar costisitoare în Franţa.De când a venit pe lume, a fost un copil cu probleme. S-a născut prematur, prin cezariană, dintr-o sarcină complicată, gemelară. De parcă n-ar fi fost de ajuns, aducerea pe lume a avut nevoie de un sacrificiu: sora ei n-a supravieţuit. A rezistat cea mai puternică dintre gemene, Andreea: avea doar două kilograme şi a decis că vrea să trăiască. Întotdeauna slăbuţă, firavă, sensibilă, copila a fost mereu predispusă la îmbolnăviri. Afecţiuni obişnuite vârstei, spuneau medicii, dar care la ea se vindecau greu - pentru că aproape întotdeauna apăreau complicaţii.
Îngălbenea câte o zi, două Primele simptome au apărut la vârsta de doi ani. „Îngălbenea câte o zi, două, apoi îşi revenea“, povesteşte Camelia Drăgan primele îngrijorări de mamă. „Din câte îmi dădeam eu seama - sunt cadru medical -, erau semnele unui icter discret. În urma analizelor repetate, transaminazele ieşeau mereu ridicate, ceea ce dădea de gândit. La toate clinicile din Craiova, însă, mi se spunea că e o boală de copii care trece şi să nu-mi fac probleme“. Camelia ştia însă că era mai mult de atât. Fetiţa obosea prea repede, nu lua în greutate, era convinsă că era ceva în neregulă. A apelat la toţi cunoscuţii, a căutat singură răspunsuri pe internet, a scris chiar şi la Oana Cuzino, la Pro TV. Nimeni nu îi dădea însă vreo lămurire. „Acum îmi dau seama că îi depăşea situaţia. Boala era mult prea complicată şi prea rar întâlnită pentru a se putea pune un diagnostic sigur... Singura şansă era să plec la Bucureşti“, spune