Consumul de alcool pe cap de locuitor este dublu faţă de anii trecuţi, conform unor statistici la nivel european. Tinerii din UE încep să bea, în medie, de la vârsta de 14 ani. Aproape un sfert dintre băieţii de 15-16 ani au raportat că au băut de mai multe ori în ultima lună, peste 50 grame pe zi. Cei mai mari băutori sunt băieţii olandezii, iar fetele germane urmează în top. Cei mai cuminţi adolescenţi din acest punct de vedere sunt băieţii polonezii şi unguri. 23 la sută băieţi şi 13 la sută fete din UE sunt alcoolici.
Alcoolul este direct responsabil pentru mai multe boli şi probleme de sănătate precum periclitarea vieţii, infarcturi, cancer. Consumul de alcool este a treia cauză de moarte prematură după consumul de ţigări şi hipertensiunea arterială. S-a estimat că alcoolul ar fi provocat aproximativ 195.000 de morţi în fiecare an în UE, nu numai prin cancer şi ciroză, ci şi prin accidente rutiere şi alte tipuri de accidente, omucideri, sinucideri. Majoritatea aveau vârste între 15 şi 29 de ani, iar 10 la sută din acestea au fost femei.
Conform datelor prezentate de europeni, consumul de alcool are efecte nocive atât asupra consumatorilor, cât şi asupra celor din jurul lor. Mulţi dintre alcoolici ajung în această situaţie pentru că pierd şirul paharelor, dar sunt convinşi că au băut “doar un pic”. Totuşi, 40 grame de alcool pe zi echivalează cu cinci pahare de vin în cazul bărbaţilor şi 20 grame de alcool pe zi echivalează cu trei pahare în cazul femeilor. (L.P.)
Consumul de alcool pe cap de locuitor este dublu faţă de anii trecuţi, conform unor statistici la nivel european. Tinerii din UE încep să bea, în medie, de la vârsta de 14 ani. Aproape un sfert dintre băieţii de 15-16 ani au raportat că au băut de mai multe ori în ultima lună, peste 50 grame pe zi. Cei mai mari băutori sunt băieţii olandezii, iar fetele germane urmează în top. Cei ma